Scrisa intr-un Occident si pentru un Occident in care ignoranta, prejudecatile si rastalmacirile la adresa Ortodoxiei nu sunt o raritate, cartea Parintelui John Anthony McGuckin, preot din Diaspora al Bisericii Ortodoxe Romane, este nu numai o prezentare sintetica, istorica si doctrinara a Ortodoxiei de la origini pana azi, ci si un raspuns si o invitatie facute, cu farmec si cu o eruditie bine disimulata, oricui este curios sa afle felul in care caracteristicile Bisericii Primare s-au pastrat, de-a lungul istoriei, in sanul Bisericii Ortodoxe de Rasarit si se regasesc integral in ea pana azi.

 

Cartea este atat de bine scrisa, incat chiar si rasariteanul „nascut” ortodox, citind-o, s-ar putea sa aiba surpriza sa descopere ca nici macar el insusi nu e strain de unele dintre prejudecatile care bantuie Apusul in legatura cu Bizantul si cu mostenirea sa, nici de informatii deformate, luate drept adevaruri definitive, si ca nu e inca un cunoscator chiar atat de fidel si de rafinat al Traditiei si al Ortodoxiei.“ Ierom.  - Agapie Corbu, consultant stiintific

 

O relatare atragatoare, sofisticata si accesibila despre Biserica Ortodoxa. O istorie despre felul in care se intelege pe sine, despre teologie si tainele ei sfinte, incepand de la Noul Testament si indelungul ei pelerinaj in Rasarit si, mai recent, in Apus. - John Behr

 

O istorie bogata si fascinanta de la inceputurile crestinismului, trecand prin Patristica pana la ortodoxia contemporana, scrisa de un erudit in domeniu. Volumul cuprinde descrierea unor personalitati de mare forta mistica si intelectuala, cu darul de a inspira bogatia cunoasterii, limpede, generoasa si de extrema concizie. O relatare onesta si datatoare de speranta despre traditia vie a credintei din vremurile apostolice pana azi, o autentica istorie a mantuirii. - John McLuckie

 

O carte vie si tandra, un portret limpede, cu radacini istorice si teologice, a ceea ce reprezinta Biserica pentru crestinismul ortodox si modul in care difera de asteptarile crestinilor occidentali.

 

Folosind forme materiale (paine si vin, agheasma, ulei sfintit, icoane sfintite, tamaie inmiresmata) in toate modalitatile de inchinare, ortodoxia celebreaza faptul uimitor ca Dumnezeu S-a incarnat si intrupat printre noi in timp si in spatiu. El nu este zeul spiritual abstractizat al platonicienilor, ci Dumnezeu care Se ofera credinciosilor Lui sub forma unei mese. Pana in ziua de astazi, cultul ortodox este o experienta pamanteana care urca spre o traire duhovniceasca transcendenta. Cele doua nu se separa niciodata. In slujbele ortodoxe, acest fapt se constata limpede si imediat. Sunt angajate toate simturile: psalmodiere, tamaie, lumini, icoane, relicve ale sfintilor, desfasurarea actelor cultice, in deplinatatea lor — si totul sub semnul bucu­riei si al bunului-gust. Oricand intri intr-o biserica ortodoxa in timpul unei slujbe, acolo domneste intotdeauna efervescenta; iar daca uneori clericii raman o clipa nemiscati, oamenii sunt inevitabil in miscare, fac plecaciuni, se inchina, saruta icoanele, aprind lumanari. Ai sentimentul profund ca Dumnezeu este in mijlocul lor, fiind insa Domnul Intrupat al harului, care a sfintit toate obiectele materiale inaltate in rugaciune. In vremurile moderne, mai multi ganditori ortodocsi au largit aceasta teorie straveche a cultului stabilita de Sinodul al VII-lea si au aplicat-o pentru sustinerea unei teologii ecologice mai cuprinzatoare. Asa cum icoana simbolizeaza maniera in care lucrurile materiale pot servi drept usi de forta catre prezenta divina, la fel si intreaga creatie este daruita cu harul semnelor energiei Creatorului. Astfel, in gandirea duhovniceasca a ortodoxiei, nu poate sa existe un „obiect profan” pur: tot ce a fost creat, si in special fiintele omenesti, sunt create ca taine iconice ale harului cu o putere ascunsa, cu potentialul de a straluci in transfigurarea sfinteniei si luminii lui Hristos.

 

Ce poate oferi gandirea crestina ortodoxa omului modern din afara culturii crestine care, privind superficial slujba ortodoxa, probabil va constata ceva strain si desuet? Ei bine, intampinam din nou o dificultate, care ar putea sa fie depasita cu ajutorul altor Biserici, care sa contribuie la interpretarea mai eficienta a valorilor ortodoxe spre uzul Occidentului. Dar gandirea religioasa ortodoxa se roteste in jurul axei personalismului. Totul decurge din faptul coplesitor ca Puterea si Cuvantul si Focul divin s-au intrupat personal in timp si in spatiu: iar Dumnezeu ni s-a aratat ca slujitor al milosteniei, umil si suferind. El a marcat ortodoxia de la inceput pana la sfarsit; din cap pana in picioare. A stabilit ca scop al intregii vieti spirituale ortodoxe incercarea credinciosului de a deveni o fiinta omeneasca — si intelegerea ca, devenind o fiinta omeneasca, intru Hristos, credinciosul se indumnezeieste prin harul prezentei permanente in el a Sfinteniei. Problema reala a zilelor noastre nu este ca barbatii si femeile care au renun­tat la credinta (au devenit atei etc.) si-au pierdut simtul divinitatii. Problema este ca si-au pierdut simtul a ceea ce inseamna sa fii cu adevarat uman. Caracterul fundamental al fiintei cu adevarat umane este constiinta generala ca reprezinta o realitate transcendenta si, ca atare, profund straina si in ceea ce ii priveste.