Biserica si cetatea. Exercitii de jurnalism

Volumul de fata — pe cat de captivant, pe atat de incomod — pare ca e scris dintr-o rasuflare si are curajul de a spune lucrurilor pe nume — cel putin din perspectiva autorului. E drept, viata i-a dat pe alocuri dreptate, istoria i-a confirmat in unele cazuri opiniile. Valoroasa insa este marturia sa, deopotriva cu incercarile noastre, ale cititorilor, de rememorare a acelei istorii framantate postdecembriste, ale unei Romanii fluide si fluctuante in aspiratii, valori si teme comunitare esentiale. Era o lume care se aseza paraind ideologic pe la incheieturi si care chiar s-a asezat, prost pe alocuri, si asta o vedem acum, cu totii. Au fost cateva glasuri care au rasunat in pustiu, printre care si cel al parintelui Mizgan — ca publicist si cleric. Ca tonul face muzica, asta o stim. Ca nu intotdeauna cel in cauza va fi prins tonul cel mai potrivit, si asta se poate. Dar, mai mult decat toate acestea, ca muzica romaneasca a ultimilor 27 de ani este, in mare parte, o imensa cacofonie — asta nu mai e „vina" parintelui... - Razvan Bucuroiu