Specific lui Brancusi este faptul ca viseaza o utopie imposibil de realizat, pe care o... realizeaza. Asociaza in materie, in acelasi timp, reprezentarea si esenta reprezentarii si le inscrie pe vecie in bronz. Iar ceea ce este extraordinar, in sensul propriu al termenului, este ca aceasta opera continua sa reverbereze. In cazul meu, mi a permis sa spun povesti. Descopar, ca orice alt parizian iubitor de arta, o retrospectiva la Beaubourg: descopar operele, apoi cumpar cartea. Fac o piesa de teatru, iar apoi ma pun in miscare pentru a merge in Romania si pentru a face ca limba materna a lui Brancusi sa preia acest proces. - Eric Vigner

 

Procesul si cazul Brancusi cristalizeaza oarecum intrebarile pe care Romania si le pune referitor la viitorul sau in raport cu trecutul sau. Procesul din 1928 impotriva Statelor Unite, jucat pentru prima data in romaneste, devine mult mai politic. Pentru acest proiect, actorii care se vor ocupa de apararea operei lui Brancusi o vor face in limba sa, avand o cultura intima si profunda a artistului. In imaginarul colectiv al romanilor, Brancusi este cineva cu adevarat important. Cred sincer acest lucru. Şi simt ca actioneaza asupra actorilor intr un mod precis, ca este un motor foarte puternic pentru joc, ca atinge intimitatea, nu se rezuma la a fi o simpla demonstratie. - Eric Vigner

 

In 1926, cand mai multe sculpturi ale lui Constantin Brancusi au fost aduse din Europa in Statele Unite, printre care si Pasarea in spatiu, vamesii americani s-au grabit sa le incadreze in categoria „ustensile de bucatarie si echipament spitalicesc“, aplicand tarifele corespunzatoare. Indignat, Brancusi a contestat aceasta decizie functionareasca din cauza obtuzitatii cu care era intampinata in America arta moderna. Asa a pornit un proces istoric, care s-a judecat in 1928, punand fata in fata viziuni diferite despre arta.
 

Acum, pentru acest Proces resuscitat, procesul intentat de Brancusi, intrebarea care se pune se refera la definitia operei de arta ce perturba un sistem de valori repertoriate; acea opera care afirma si adopta o estetica total inedita. Recitind textul de astazi, primul impuls ar fi sa i catalogam drept ignoranti, incompetenti pe toti acei actori sociali chemati sa depuna marturie. Dar ar fi o atitudine simplista si aroganta, caci Procesul Brancusi chestioneaza si uimirea fata de ceea ce nu este considerat de la inceput a fi arta, dificultatea de a se confrunta cu aparitia necunoscutului, cu enigma propusa de artistul de geniu. Cum sa integram responsabil, si nu doar servil, fata de modernitate ceea ce apare si deruteaza la un moment dat? Cum sa ne definim si sa facem selectii? - George Banu

 

Spre deosebire de precursorii nostri, noi n-am incetat sa vorbim despre el. Mai intai, cu Ivan Helmer, sub efectul tulburator al primei expozitii Brancusi la Muzeul de Arta, unde operele ingramadite intr-o sala stramta ne apareau ca meteoriti brutal cazuti printre noi, enigme si parabole reunite. Densitatea le intensifica efectul. Radu Penciulescu, marele regizor, va evoca des vizita la retrospectiva pariziana de la Beaubourg ca un eveniment unic: „Ma plimbam printre pasarile lui si resimteam un extraordinar sentiment de libertate, de apel spre un orizont indispensabil." O invitatie la zbor, altundeva, spre alte lumi si planete! Refren adesea reluat in discutiile noastre. Ecou ce persista - test de adeziune reciproca! Odata, la Nisa, unde evadasem de la Festivalul din Avignon, Andrei Serban mi-a aratat o poza cu un barbat falnic ca un stejar. „Cine e?" m-a intrebat el. Imposibil sa-i raspund. „Brancusi", m-a lamurit Andrei. E prima amintire vizuala a unui alt Brancusi, altul decat acela batran, fotografiat in atelier."