Ar trebui sa ma ridic acum din pat si sa ma duc acasa, dar mintea ma trage inapoi. Acasa e aici, striga ea, e subsolul acesta in care ai visat cel mai mult. E oglinda veche, in care ai fost frumoasa. Intre peretii acestia rosii, care ma sufoca, viata mea se desface in trei, ca triumo-ul lacuit al Rozei: copil, femeie, epava. Am cincizeci de ani, sunt terminata; patruzeci si cinci, femeia lui Haim o sa moara repede; treizeci si opt, Malik e viu, inca mai pot naste; douazeci si cinci, tata e in putere, din nou impreuna, le ucidem pe Audrey si pe Donna si le ingropam sub castan; doisprezece, viata e un film, iar eu la piciorul ei.

 

... dupa 40 iti incordezi genunchii, incepe coborarea, totul s-a scris deja, copiii sunt mereu prea mici. Nu mai ai nerv, doar ticuri nervoase. Ce sa mai zic: Cand esti fericit, loveste primul - e un titlu cu care ma joc de ceva vreme. - Tatiana Tibuleac in IQads, 2020

 

E o tendinta generala care ne obliga sa fim mai buni, tot mai buni, cei mai buni. Am ajuns niste corpuri frumoase cu ochi blanzi.