Fragment din cartea "Casa Marionne" scrisa de J. Elle:

"Trag de firul veiozei. Inima imi bate cu putere in poept si doar asta aud in intuneric. Vitrinele de sticla cu diademe de pe coridor. Cea neagra a fost luata de la cineva care avusese toushana. Abby se foieste in asternuturi si, pentru o secunda, imi tin respiratia. Reincepe sa sforaie si incerc sa ma adun, luand in mana pantofii. Nimeni nu ma poate vedea asa. Pe cadranul ceasului din perete sclipeste cifra doi. Incerc sa-mi fac un plan. Gandeste-te! Imi vine in minte Jordan. Gandeste-te la altceva!
Peretii se inchid in jurul meu in timp ce pasesc cat pot de incet prin camera luminata de razele lunii, cautand ceva cu care sa-mi acopar capul. Ma opresc in drepul oglinzii. In ciuda intunericului, diadema straluceste ca o mie de stele. E la fel de mare ca a lui Shelby. Poate chiar mai mare. Inelele de metal negru se infasoara unul altul ca intr-un cuib de bucle. In jurul lor se ridica varfuri minuscule, ca niste turle, si totul scanteiaza in nestemate de un roz intunecat. Dar, pe metalul negru, pietrele aproape rosii.
M-am format. Ma sprijin cu o mana de comoda, privind uluita in oglinda.
Curiozitatea mea incearca sa se transforme in admiratie, dar imi feresc privirea. Trag usor de metalul ce-mi iese din scalp. Creierul imi pulseaza de durere, de parca ar fi tras cu putere din directii opuse, si-mi musc obrazul ca sa-mi inabus un tipat.
Abby se intoarce pe cealalta parte si ma gandec la ceva. As putea incerca sa am incredere in ea. Dar nu-mi dau seama cat de departe merge prietenia, loialitatea ei. Shelby? In niciun caz. Ma cuprind cu bratele, iar in minte imi revine imaginea deplorabila a lui Octos. Fac cativa pasi ezitanti, cantarind in minte optiuni imposibile. Gravltatea variantei spre care tind imi taie picioarele si ma asez pe pat. A spus ca, daca voi avea vreodata nevoie de-o favoare.
Imi musc pumnul si ma uit din nou la Abby. Nu cred ca Octos a incercat sa ma ucida. Cunosc bine duhoarea disperarii, iar el o emana prin toti porii. Insfac jacheta, pumnalul mamei si o esarfa a lui Abby, inainte de-a ma razgandi in legatura cu ceea ce am de facut.
In Chateau Soleil coridoarele sunt atat de tacute, cat ma tem ca scartaitul usii de la debara va trezi toa cele trei etaje. Peretele miscator raspunde usor la atingerea mea, asa ca ma strecor prin el si o iau la fuga pe coridor, tinandu-mi cu o mana esarfa pe cap. Usa ce da spre padure e incuiata, asa ca apelez la magia mea calda, cum am vazut-o pe Abby facand. Alung din minte toate motivele ca lucrurile sa iasa extrem de rau si pasesc. Nu am nicio alta optiune.
Nu am privilegiul ratiunii.
Afara, reusesc sa ma strecor cu doar cateva zgarieturi prin hatisul de ramuri ce ascund usa si, indata ce pun piciorul de pamant si privesc inapoi spre domeniu, bataile inimii mi se domolesc. Poteca pietruita ce strabate padurea e acoperita de frunze si ma ghidez dupa ele pana in parc. Monumentele de piatra imi indica unde sa ma opresc. Cum a reusit Abby s-o faca? Lovesc cu piciorul in piatra. Nu se intampla nimic. Incerc din nou, uitandu-ma cu atentie la pietre dupa un semn care sa-mi indice care e cea corecta. Imi trec degetele peste ele, pana cand ma dor, inghetate, apoi ating una iesita putin in relief.
- Oare asta e?
Frigul din oase imi urca in tot corpul si imi simt toushana cuibarita in mine ca o durere de care nu pot scapa, care ma strange cu putere. Ating din nou piatra si magia mea distructiva trepideaza. Simt nevoia sa ma eliberez de senzatia brusca a magiei atat de apasatoare si de prezenta in trupul meu, ca o sfera de plumb. In schimb, lovesc piatra cu piciorul, imi canalizez magia spre ea si pamantul se deschide. Chiar a functionat. Incep sa cobor, tinand strans mana pumnalul mamei.
Taverna este pustie, cu doar cateva persoane miscandu-se lent pe ringul de dans in ritmul muzicii. Mesele de joc sunt goale si luminile, aproape stinse.
- Ultima comanda a fost acum zece minute, spune barmanul, cu ochii in jos.
Octos nu se vede nicaieri.
- Poftim? 
- Am spus ca ultima...
Isi ridica privirea spre mine. 
- Prospatura, ai iesit foarte tarziu.
Imi strang si mai tare esarfa de pe cap. Barmanul sterge tejgheaua cu o carpa uda, in timp ce ajutorul lui incepe sa debaraseze mesele. 
-Il caut pe tipul cu care am stat de vorba data trecuta. Avea o haina ponosita, era nebarbierit si cu par lung.
- Ai venit la ora asta ca sa-l cauti pe Octos?
Isi Incruciseaza bratele la piept."