"Cartea minunata a regizorului Alexander Hausvater ne cucereste prin faptul ca ne investeste cu demnitatea de cititori cautatori de sens. Oarecum, autorul mi-a parut la inceput un fel de descendent rebel al povestirilor hasidice. Cele care aduceau lumii parabole nascute in comunitatile raspandite si care, uneori, in expresia lui Martin Buber sau S.Y. Agnon, au produs adevarate capodopere ale intelepciunii, alteori chiar creatoare ale unei gandiri paradoxologice. Dar copilul Hausvater nu vrea sa ne impinga spre actiuni de reflectie programatica, spre teme importante pentru comunitate, ordonate si indexate cu semnele intelepciunii. Pesonajul central, povestasul, evadeaza continuu, cautand sa scape de suferinta sau de stagnare. Copilul se lupta cu timpul, nu vrea sa devina matur, nu vrea sa aleaga intre profesii, mereu se teme de finitudine si cauta o usa intredeschisa, spre o noua experienta. Uneori, da drumul fanteziei, dar evadarea ramane in „rama” povestii, vrea sa aduca existenta mai aproape de sufletul lui si poate chiar mai aproape de noi.
    Nu o singura carare este pierduta, obsesie devenita moda in secolul al XX-lea prin care le pierdem si care trebuie reinventate prin poveste. Aceasta poate deveni o obsesie pentru literatura sau teatrul care urmeaza sa se nasca in secolul al XXI-lea si unde rebelul Alexander Hausvater este si pionierul care le cauta, le gaseste si ni le arata cu generozitate prin tot ceea ce face. Volumul de fata este o capodopera si merita citit, initiind o experienta catharctica, dar si un experiment intelectual." - Vasile Dancu (fragment din prefata la cartea Ce daca, 2017)

    Fragment din volumul "Ce daca" de Alexander Hausvater:

    ”CRAVATA DE PIONIER

    Acea bucata de material rosu, parca metal pretios, era mandria mea. Nu lasam pe nimeni s-o spele, s-o calce, doar pe mama, dar sub supravegherea mea stricta. Era un covor magic care ma ducea prin vazduh dintr-un loc in altul. In spate, prin istorie, la epoca medievala sau si mai in spate, la cea biblica, eram aici, acolo, eram peste tot, gratie cravatei de pionier. Adevarul e ca noaptea, cand ma culcam, o puneam sub perna si, cand ascultam teatru la microfon, parca si ea avea o voce care tot imi vorbea, ca si cum ma cunostea pe dinafara. Adica eu ascultam Cidul, Fedra, Cyrano de Bergerac, Medeea, ce nu... si cravata imi tot sufla ca intr-o zi si eu voi fi erou in propria mea piesa de teatru. Intr-o seara, mama si tata au intrat in camera mea, au inchis radioul si mi-au soptit ca le-a venit plecarea in Israel. Asa ca eu trebuie sa ma pregatesc, sa invat ebraica si tot felul de minuni despre o tara de nisip care nu era a mea.
    „Cum asta? Sa nu mai am camera mea? Sa nu mai am prieteni, colegi, sa-l uit pe Valentin, pe Dan, pe Jerry, pe Judith? Sa nu mai stiu daca Dinamo a castigat sau a pierdut duminica, sa nu ma mai cert cu doamna Ghelbert, care isi pierdea dintii de fiecare data cand se enerva cu mine. Nici gand, voi plecati. Eu raman aici!"
    Mama m-a mangaiat usor pe frunte.
    „Vei pierde si cravata de pionier. Ti-o vor lua, asa s-a intamplat cu toti ceilalti care au plecat. Ti-o vor lua si nu-ti va fi usor."
    Sala era plina pana la refuz. Noi astia care primiseram plecarea in Israel eram aliniati in fata unei mese lungi, in spatele careia sedeau niste oameni pe care nu-i cunosteam, ceva sefi, cica ei conduceau pionierii. In sala sedeau toti elevii de la clasa I-a la clasa a IV-a. Era o tacere densa ca ceata zi de iarna. Langa mine, Miriam din clasa B plangea. Mi-am spus: ea e norocoasa, eu sunt baiat, asa ca nu mi-am permis sa plang. Dar eram terorizat. Imi vor lua cravata de pionier! Si eu, care imi facusem zeci de noduri la cravata, stiam ca tot o vor da jos si mi-o vor lua pentru totdeauna.
     La microfon un tip cu ochelari tot ii dadea inainte cu..., ba chiar urla despre... tradatori de tara, dusmani ai poporului, cadre nedemne sa poarte cravata de pionier.”