Privea copacii colorati de toamna in aur, in sange, in verde apus de pe straduta pe care mergea spre casa si se ura ca vede si admira toamna asta sublima. Cine mai admira culorile toamnei in ziua de azi!? Cine se mai infioara citind "Emotii de toamna" a lui Nichita Stanescu sau sublima rugaciune a Anei Blandiana, in care se roaga de toamna sa-i lase pomii verzi si pentru asta ii da ochii si cere pentru ea fulgerul pe frunte si inserarea!?... Nimeni sau din ce in ce mai putini. Asist la moartea inceata a sufletului din om si nu pot impiedica asta nici macar putin. Omul se goleste de sine, in interiorul lui devine tot mai singur si tot mai gol si in acelasi timp cauta fericirea pierduta din interior in exterior, in lucruri, in lux, in avere. Tot mai sarac inauntru si tot mai bogat inafara...

 

A deschis poarta si a privit copacii care ii umbreau aleea spre intrarea casei, si ei sarutati de toamna la fel ca si cei de pe drum. Cate o frunza sagetata cu rugina aurie a mortii era cazuta pe alee. In ferestre, muscate rosii, roz, albe, grena, curgatoare sau cu tulpina dreapta faceau in ciuda toamnei, atat erau de nebune de inflorite.