Traversata de un subtil fior orfic si translata intr-un cod metaforic dominat de paradoxuri, cu accente expresioniste si irizari suprarealist-onirice, poezia Catalinei Soare-Hull se configureaza in spatiul dilematic dintre virtualitatea infinita a artei si limitele fizice ale actantilor ei si se prelungeste in reflectii profunde asupra regimului fluid al cuvintelor, receptate cand agonal, cand mitologizant-livresc. Asumata ca regim existential predilect, singuratatea reprezinta nucleul obsesiv al acestei lirici, concentrand dramatic portanta thanatica inscrisa in sentimentul de periclitare umana, decantata intr-un discurs liric impregnat de o artisticitate tranzitiva, exuberanta uneori, dar si retractil ecumenica in alte cazuri. Reconstruit sub semnul lui Morpheus, regimul preponderent nocturn al imaginarului face corp comun cu launtricitatea, investita la tot pasul cu functia unei suprasensibile cutii de rezonanta. Aici isi fac loc translatiile de sorginte suprarealista ale psihicului atras de absurdul cotidian al existentei, estetizarile spectaculare ale subconstientului si, mai cu seama, repetatele intrebari pe care poeta si le adreseaza sie insasi, din dorinta de a pune la incercare, de a verifica forta intrinseca a eului ei artistic. - Constantina Raveca Buleu