Nu putem evada din istoria noastra. Nici macar dupa un secol. Pentru ca Istoria ne cuprinde si inca se scrie, atat prin marile evenimente sociale si politice care ne jaloneaza prezentul, cat si prin gesturile marunte ale fiecaruia dintre noi. Asa a fost si in urma cu o suta de ani, cand Primul Razboi Mondial si sfarsitul marilor imperii au creat contextul propice pentru infaptuirea Unirii. Insa cei de atunci nu au pus capul pe perna in Romania Mica pentru ca a doua zi sa se trezeasca in Romania Mare. Tara s-a construit prin mari eforturi politice si diplomatice, uneori abil si cu pragmatism sau profitand de auspiciile favorabile ale Istoriei, alteori cu sange. Cei care au facut-o merita sa ramana in memoria noastra mai mult decat ca niste nume de strazi, pentru ca oameni ca Ion I.C. Bratianu, Henri Mathias Berthelot sau Iuliu Maniu au fost figuri hotaratoare pentru timpul si lumea in care au trait.

 

Despre destinele lor fascinante, precum si despre ale altor ilustri (ne)cunoscuti carora le datoram cine suntem astazi aflati in acest al treilea volum dintr-o veritabila halima autohtona: o suta si una povesti adevarate despre devenirea noastra, prin care autorul ne convinge ca o tara, la fel ca Unirea, se construieste zi de zi.

Povestea noastra se petrece in orasul Roman, Moldova romaneasca de astazi. In timpul primului razboi, vechiul targ al Romanului a avut o mare importanta - el se afla (la fel ca azi) pe drumul dintre Bucuresti, Focsani si Iasi. Germanii doreau sa ajunga mai repede la Iasi, noi doream sa-i impiedicam. Si iata ca, in februarie 1917, a izbucnit revolutia rusa. 

Dupa izbucnirea revolutiei din Rusia, trupele tariste, care erau singurul nostru aliat din zona, au devenit impredictibile. Intr-o batalie rusii luptau vitejeste, drept care au avut un mare rol in victoriile noastre din vara 1917, dar imediat dupa puteau dezerta de pe front si nu-si mai ascultau ofiterii. Familia Regala a Romaniei, aflata in refugiu la Iasi, a inregistrat alarmata transformarea armatei tariste in ceea ce Regina Maria numea, cu eleganta ei caracteristica, “cete de rusi galagiosi”. Problema era ca soldatii rusi cuceriti de ideile bolsevice isi imaginau ca pot dobori inclusiv monarhia din Romania, pentru a instaura si aici puterea sovietelor — asa cum avea sa se intample in Ungaria, in anul 1919. 

Adevarul este ca taranul roman ajuns soldat pe frontul Primului Razboi Mondial, oricat de modest educat ar fi fost, n-a avut incredere in agitatorii bolsevici — pentru ca erau prea galagiosi pentru gustul lui, plus ca promiteau prea mult (ceea ce chiar si un om cu sumara educatie isi putea da seama). Pe de o parte, romanii simpli isi iubeau din generatie in generatie dinastia, cu deosebire dupa anul 1877, anul independentei. Pe de alta parte, in martie 1917, Regele Ferdinand al Romaniei le-a promis soldatilor sai de pe front ca vor urma reforme agrara si electorala — de retinut ca soldatii l-au crezut pe regele lor si, din acest motiv, bolsevismul n-a avut succes printre romani. 

Si astfel ajungem in nucleul povestii reale pe care mi-a reamintit-o prietenul Nicolae Pepene, directorul Muzeului de Istorie din Brasov. Spre sfarsitul lui aprilie, in anul 1917, Regina Maria facea cu trenul o deplasare la sud-vest de Iasi (unde se afla in refugiu, am vazut mai sus), pentru a vizita spitalele militare din zona Roman. Numai ca, in micul oras Roman, garnitura redusa a Reginei Romaniei a atras atentia unor soldati rusi, care parasisera frontul si umblau alandala si flamanzi (si probabil sub influenta alcoolului) in zona garii din oras. In fata unei femei imbracate in blanuri si care parea singura, rebelii rusi au prins curaj si au spus ca “ei au aflat ca in lume nu mai sunt nici regi si nici regine si ca poporul este stapan peste ce vrea el”. Dar Regina Romaniei i-a contrazis."