Alexa Visarion s-a impus in ultimii ani ca un scriitor devotat teatrului, caruia ii cauta si suscita energiile prin vorbe dense, concrete si senzuale. Gandirea la el se inradacineaza, se hraneste din humusul neepuizat al limbii pe care o exploreaza cu placeri aproape fizice, erotice, caci el mobilizeaza cuvintele care revela idei, dar asociate cu toata incarcatura lor emotiva. Si astfel, ceea ce pe scena fascina la debutul sau a cunoscut o translatie spre carte ca dublu al acesteia. Ele au devenit indisociabile: cartea si scena.

Vase comunicante ce dispun de energii echivalente! Ii citesc cu pasiune paginile si ii regasesc cu placere reintalnirile cu scena. Reintalniri peste care flutura aripa sfarsitului si melancolia disparitiei. E ceea ce m-a miscat vazandu-i nu doar Noaptea bufonilor, cu neuitatul Ilie Gheorghe – pentru acesta fiind ultimul rol, ca la Cehov!, ci si Carnavalul, unde peste montajul admirabil se inalta la capat umbra unui personaj caragialesc uitat, dar acum regasit. El se detaseaza ca un erou fara aura ce modifica viziunea comica pe care am mostenit-o din mari spectacole si care la Alexa isi schimba tonalitatea: dincolo de ras, masti si confuzii, se deseneaza perspectiva mortii! Orizontul ei…
 

In cincizeci de ani, Alexa Visarion, cu aceeasi implicare, a trecut de la efervescenta de odinioara la progresiva intunecare actuala… si, daca spectacolele sunt mai rare, ea isi gaseste insa in cuvinte terapia cea mai indicata. Cuvinte vii, care… vindeca! Si care incurajeaza! Alexa nu se preda! - George Banu