Un dureros recurs la memorie, scris fara urma de patetism, cautand sa reconstituie cotidianul inchisorilor comuniste si al lagarelor de munca fortata prin care au trecut cativa tineri care, la sfarsitul anilor '50, au indraznit sa se revolte, cu idealismul specific varstei de l7 ani, impotriva unui sistem corupt. Uranus, Jilava, Luciu-Giurgeni, Gradina sunt tot atatea bolgii ale unui univers concentrationar dintr-o epoca peste care nu ar trebui sa se astearna niciodata uitarea.

    „Cu toate ca nu regret cei cinci ani de umilinte si de sclavie, nu voi socoti niciodata inchisoarea un loc care permite spiritului uman sa atinga culmi nebanuite; dar intalnirile cu oameni de exceptie, suferinta cea de toate zilele, situatiile-limita prin care am trecut si nerenuntarea la lumea noastra, la idealuri, au transformat acele locuri de cosmar in Universitatea vietii si au facut din noi studenti pe viata. Acolo am invatat ce inseamna adevarata prietenie, sacrificiul, solidaritatea.“ (Alexandru TEODORESCU)

    „Aceasta a fost tineretea colegilor nostri de liceu… Ei au disparut la un moment dat, pe neasteptate, in ultimul an, din mijlocul vietii noastre scolare. Nu aveam sa-i revad decat mult mai tarziu. As putea sa evoc, pentru caracterul ei oarecum simbolic, reintalnirea de peste cativa ani, cand, tanar asistent universitar fiind, la un seminar de literatura, l-am descoperit cu uimire printre studenti pe colegul meu de liceu Alexandru Teodorescu.
    Amenda pentru idealismul lor din tinerete, pentru credinta ca pot schimba acea lume intr-una mai dreapta a fost nemiloasa. Sistemul a reactionat cu brutalitate si i-a lovit fara mila; e lucru de mirare ca au reusit sa scape intregi, trupeste si sufleteste. Daca asta poate fi o consolare, si o satisfactie, putem zice azi ca mersul istoriei le-a dat dreptate. Socialismul s-a prabusit ca sistem, ruinat de propria lui stupizenie si falsitate. Ei au fost printre pionierii acestei schimbari dramatice, care a marcat profund sfarsitul mileniului al doilea in toata lumea. Cat a invatat Romania din suferinta acestei lectii de viata si de istorie ramane de vazut. Dar ei au anuntat schimbarea si au fost gata sa plateasca un pret mare pentru ea. si asta nu e putin lucru.“ (Al. TUDORICA)

Fragment:

" Gelu a luat pozitia, ca la executie. Supraveghetorul a ridicat bata, dar celula mica, cu bolta joasa, il impiedica sa izbeasca cu forta. S-a invartit in cautarea distantei ideale sa poata lovi neingradit, dar a trebuit sa se multumeasca cu conditiile din celula de minori. Dupa Gelu, am urmat Achim, eu si Paul. Nu se auzeau decat loviturile si injuraturile sergentilor. Cand s-a ridicat cu greu, ca noi toti ceilalti, Paul a fost surprins sa il vada pe Puiu asteptandu-si randul. Venise repede sa isi primeasca pedeapsa alaturi de noi.
    — Ba, asta-i tampit. Uite cum rade, a spus sergentul pregatindu-se sa invineteasca fundul copilului.
    Dupa plecarea supraveghetorilor, am facut bilantul: nici un os rupt, nici un cap spart. Mergeam greu si nu puteam sta pe pat. Ne frecam fesele tumefiate sa ne treaca durerea. Nu era prima si probabil nici ultima oara ca ne bateau, dar era pen-tru prima oara ca ne-au batut in celula. Program special pentru minori.
     — Ne-am aerisit celula cel putin juma' de ora, a zis Paul.
    Ne-am uitat toti la el si am izbucnit in ras.
    Simteam inca lectia primita, dar nu durerea fizica ne preocupa, ne obisnuiseram cu ea, ci constatarea ca pana si ultimul gardian putea sa ne hotarasca soarta. Mi-am adus aminte o fraza din manualul de anatomie, „O lovitura puternica data in bulbul rahidian produce moartea imediata". Ce bine ca „domnii sergenti" nu aveau decat cateva clase primare si nu invatasera anatomie!
    Ne tot intrebam cine le dadea dreptul sa ne bata, sa ne umileasca, sa ne trateze ca pe niste caini vagabonzi. Asta era reedu-carea de care tot vorbea procurorul la proces? in celula la Uranus, cand comandorul Eftimie mi-a povestit despre reeduca-rea de la Pitesti si Gherla, nici n-am vrut sa mai ascult, atat era de ingrozitor, de degradant, de inuman. Sa depersonalizezi un om prin bataie, tortura, infometare, schingiuire, sa-l dezumanizezi pentru a face din el unealta ta, sa il lipsesti de vointa, sa nu-i dai posibilitatea sa hotarasca, sa aleaga este monstruos!
    E adevarat ca aici ne puteau rupe in bataie, infometa, injura, pedepsi, dar la urma noi tot gaseam o gluma, o vorba de duh, k‘i rasul ne dadea forta sa rezistam, sa o luam de la capat. Ne oblojeam ranile, care cum putea. Achim s-a lasat de cateva ori pe vine, dar il dureau muschii, asa ca a renuntat repede. Noi, continuam, cu mici pauze, sa ne frecam fundurile umflate.
    Ofiterul de serviciu plecase multumit ca ne daduse o lectie. Noi eram mandri ca fuseseram uniti, ca deschiseseram gura pi ne ceruseram un drept. Nu-l obtinuseram, dimpotriva, ne sleseseram cu o bataie, dar ceea ce conta era ca incercaseram I oti impreuna. Nu ne impacaseram cu soarta, nu ne daduseram btituti fara lupta.
    Intre timp, uitaseram de masa, de foame, de fricile noastre. Cand s-a deschis usa si ne-am asezat la rand sa ne primim zeama, am redevenit detinutii din celula de minori, chinuiti de cu ochii tinta pe hardau, la polonic, la gamela. Nu numai ln gamela personala, ci si la a vecinului. Nu-i de mirare ca am observat toti cum o bucata de carne a cazut din polonic in castro-n ul lui Paul, stropind in jur. Era o bucata mare, altfel nu s-ar fi dus direct la fund. Ne uitam la castronul lui ca niste lupi dupa o iarna lunga si grea. Ne frematau narile, respiram greu. Sub privirile noastre infometate, imposibil de controlat, Paul, intimidat, a cautat cu lingura bucata de carne si a scos-o la iveala. S-a uitat la ea atent si, usurat, a spus:
    — E doar un os.
    Am lasat ochii in jos. Mancam in tacere, rusinati. Nici nu rnai indrazneam sa ne ridicam capul din castroane, desi termi-naseram. Atmosfera s-a mai destins cand Paul l-a rugat pe Gelu sa ii imprumute lingura. Avea coada ascutita pe o parte. A luat bucata de os in mana, a intors-o pe toate partile, dupa care, cu cutitul improvizat, a inceput s-o curete de tot tesutul poros, innegrit, pana a ramas osul curat. Ne uitam curiosi la el, dar nu indrazneam sa il intrebam ce face. si-a spalat gamela, lingura si osul, pe care apoi l-a pus sub perna. "