Confesiunile unei fantome duplicitare... Pisalog, titlul nu-mi da pace. Complicat, incalcit, deloc comercial. Putin important, imi spun, caci pe mine nu ma intereseaza si nici nu sper sa public vreodata o carte care zace in mine de cateva zeci de ani si care acum, asa, dintr-odata, a vrut sa vada lumina zilei. Sa public ce scriu aici mi se pare o nebunie. Oare cine ar putea cumpara cartea in afara de amici, rude sau indignate victime ale mistoului meu, sperand sa ma prinda cu garda jos? De ce ar fi cineva interesat de viata unei persoane oarecare, avand unicul merit ca si-a petrecut cea mai mare parte din ea printre mintile cele mai creatoare ale Romaniei... Si poate, totusi...

 

Imi povestesc viata, si pe asta, de bine, de rau, imi imaginez ca o cunosc. Sunt eroina acestei vieti, si asta e tot. Am mai incercat si alta data, dar niciodata n-am putut scrie un rand, n-am reusit sa trec de teama de a fi ridicola si am amanat mereu. Nu voiam nici sa-mi scotoceasca cineva prin suflet, nu-mi doream nici sa scriu un jurnal in care sa ma las furata de amanunte intime.

 

E doar o poveste, si povestea poate fi a oricui.