Valoarea lucrarii de disertatie a lui Ioan Miclea poseda toate calitatile unei bune introduceri in arta si filosofia Evului Mediu european. Demonstratia are la baza o documentatie de varf in domeniul fenomenului mediativitatii si chiar daca unii din marii „medivisti” ai lumii lipsesc din trimiterile sale (Jacques Le Goff, E.R.Curtius, Burchardt M.Aubert, J.A. van der Boom, J.Evans, J. Baltrusaitis), cartea sa e o incercare temerara, scrisa cu anume patos al stilului si ideilor, cu o forta de convingere care cucereste. Prin ea filosoful blajean dovedeste ca e bine orientat in filosofia si arta medievala, ca poate privi fenomenul de sus, in globalitatea sa, propunand in acelasi timp un punct de vedere ce nu poate fi ignorat, daca ne referim la judecatile de valoare emise. Faptul ca si-a gasit in Blaga un indrumator si un sfatuitor, si ca tezele acestuia au putut contribui la limpezirea conceptiilor si postulatelor formulate cu privire la problema aflata in dezbatere reprezinta de asemenea un bun cultural castigat. E si o dovada infatigabila ca indrumatorul sau a ramas pentru elevul sau „tomnatic" un reper intelectual de prima mana, autor al unei filosofii tentante, cu multiple posibilitati de a fi exploatata si aplicata. Faptul e cu atat mai important, cu cat tocmai in aceasta perioada filosofia sa fusese puternic atacata de catre o seama de teologi ortodocsi, iar imprejurarea ca a fost aparat de un greco-catolic, denota pozitia inaintata si oarecum singulara a lui Ioan Miclea, constituind in acelasi timp un puternic sprijin moral pentru filosoful Trilogiei valorilor, care a primit in acest fel o justificare fundamentata (si de ce nu si indrazneata) pentru capacitatea filosofiei sale de a reverbera in epoca. - Prof. univ. dr. Mircea POPA