Crima la Torino
Crima la Torino
Pentru un premiu urias, trei scriitori romani sunt invitati de un nabab roman din Torino sa scrie, vreme de o saptamana, izolati intr-o vila din orasul italian, cate un roman prin care sa solutioneze o crima veche petrecuta la fata locului, careia politia nu i-a dat de cap. Exista insa indivizi care nu vor sa se afle adevarul pentru ca inca mai profita de pe urma acelei crime si se straduiesc sa-i impiedice pe scriitori, doi barbati si o femeie, de varste si experiente de viata diferite. Cei trei ajung sa se urasca. Primul roman in care interlopii romani din Italia se comporta intocmai ca Mafia italiana.
Fragment din romanul "Crima la Torino" de Stelian Turlea:
“Strada era goala, cum fusese si cu o zi in urma, de parca n-ar fi fost locuita. Stiam ca este, mai ales dupa privirea plina de respect a soferului de taxi, cand i-am spus unde sa ne duca. Pe o scara de la unu la zece, crescusem in ochii lui pana aproape de maximum. Mai mult ca sigur ca nu aducea prea des musterii in cartierul asta, aveau soferii lor. Se astepta si la un bacsis consistent. Sigur l-am dezamagit, dar nu era sa-i spun povestea si de unde veneam.
George isi revenise cumva, dar continua sa fie palid si ingaima cu greu vorbele. Trebuia sa-l sprijin. Probabil era ametit.
Una dintre voi doua m-a otravit, l-am auzit spunand cand inaintam pe alee Sigur n-a fost Elodia. Ai fost tu? a intrebat.
Nu prea stiam cum sa reactionez.
E atat de stupid, am replicat, ca nu meriti nici sa-ti raspund. Nu stiam daca glumeste, cum are obiceiul, sau chiar ii intrase prostia asta in cap. Ca gluma, era sinistra rau. Ca prostie, trebuia sa am grija.
L-am dus in camera lui, era aranjata aidoma cu a mea, doar culorile erau altele, mai calde, si pe pereti atarnau alte picturi. Nu ma pricep sa spun cui apartineau, daca erau autentice sau nu, dar banuiesc ca Nababul nu-si atarna mizerii pe pereti. Eloisa cred ca i-ar fi dibuit pe autori, am invidiat-o mereu pentru cata pictura vazuse la viata ei.
Gandul asta mi-a starnit furia. Vazuse pictura la greu, pentru ca umblase ca bezmetica prin toate muzeele lumii, si umblase ca bezmetica pentru ca taticutul ii facuse toate chefurile, era destul sa pronunte un nume de oras si aparea pe masa ei biletul de avion. Banii de buzunar nu fusesera vreodata o problema, nu muncise vreodata pentru ei. Noroc cu carul. Frumoasa, fara griji, plina de bani, nu chiar proasta definitiv, mai daduse si peste amaratul asta de George care-o adora. Nu stiu cum de au unele atata noroc. Chiar ma apucase furia. O tin langa mine si nu ma aleg cu nimic, nimic, nimic!"
Fragment din romanul "Crima la Torino" de Stelian Turlea:
“Strada era goala, cum fusese si cu o zi in urma, de parca n-ar fi fost locuita. Stiam ca este, mai ales dupa privirea plina de respect a soferului de taxi, cand i-am spus unde sa ne duca. Pe o scara de la unu la zece, crescusem in ochii lui pana aproape de maximum. Mai mult ca sigur ca nu aducea prea des musterii in cartierul asta, aveau soferii lor. Se astepta si la un bacsis consistent. Sigur l-am dezamagit, dar nu era sa-i spun povestea si de unde veneam.
George isi revenise cumva, dar continua sa fie palid si ingaima cu greu vorbele. Trebuia sa-l sprijin. Probabil era ametit.
Una dintre voi doua m-a otravit, l-am auzit spunand cand inaintam pe alee Sigur n-a fost Elodia. Ai fost tu? a intrebat.
Nu prea stiam cum sa reactionez.
E atat de stupid, am replicat, ca nu meriti nici sa-ti raspund. Nu stiam daca glumeste, cum are obiceiul, sau chiar ii intrase prostia asta in cap. Ca gluma, era sinistra rau. Ca prostie, trebuia sa am grija.
L-am dus in camera lui, era aranjata aidoma cu a mea, doar culorile erau altele, mai calde, si pe pereti atarnau alte picturi. Nu ma pricep sa spun cui apartineau, daca erau autentice sau nu, dar banuiesc ca Nababul nu-si atarna mizerii pe pereti. Eloisa cred ca i-ar fi dibuit pe autori, am invidiat-o mereu pentru cata pictura vazuse la viata ei.
Gandul asta mi-a starnit furia. Vazuse pictura la greu, pentru ca umblase ca bezmetica prin toate muzeele lumii, si umblase ca bezmetica pentru ca taticutul ii facuse toate chefurile, era destul sa pronunte un nume de oras si aparea pe masa ei biletul de avion. Banii de buzunar nu fusesera vreodata o problema, nu muncise vreodata pentru ei. Noroc cu carul. Frumoasa, fara griji, plina de bani, nu chiar proasta definitiv, mai daduse si peste amaratul asta de George care-o adora. Nu stiu cum de au unele atata noroc. Chiar ma apucase furia. O tin langa mine si nu ma aleg cu nimic, nimic, nimic!"
Descrierea produsului
Pentru un premiu urias, trei scriitori romani sunt invitati de un nabab roman din Torino sa scrie, vreme de o saptamana, izolati intr-o vila din orasul italian, cate un roman prin care sa solutioneze o crima veche petrecuta la fata locului, careia politia nu i-a dat de cap. Exista insa indivizi care nu vor sa se afle adevarul pentru ca inca mai profita de pe urma acelei crime si se straduiesc sa-i impiedice pe scriitori, doi barbati si o femeie, de varste si experiente de viata diferite. Cei trei ajung sa se urasca. Primul roman in care interlopii romani din Italia se comporta intocmai ca Mafia italiana.
Fragment din romanul "Crima la Torino" de Stelian Turlea:
“Strada era goala, cum fusese si cu o zi in urma, de parca n-ar fi fost locuita. Stiam ca este, mai ales dupa privirea plina de respect a soferului de taxi, cand i-am spus unde sa ne duca. Pe o scara de la unu la zece, crescusem in ochii lui pana aproape de maximum. Mai mult ca sigur ca nu aducea prea des musterii in cartierul asta, aveau soferii lor. Se astepta si la un bacsis consistent. Sigur l-am dezamagit, dar nu era sa-i spun povestea si de unde veneam.
George isi revenise cumva, dar continua sa fie palid si ingaima cu greu vorbele. Trebuia sa-l sprijin. Probabil era ametit.
Una dintre voi doua m-a otravit, l-am auzit spunand cand inaintam pe alee Sigur n-a fost Elodia. Ai fost tu? a intrebat.
Nu prea stiam cum sa reactionez.
E atat de stupid, am replicat, ca nu meriti nici sa-ti raspund. Nu stiam daca glumeste, cum are obiceiul, sau chiar ii intrase prostia asta in cap. Ca gluma, era sinistra rau. Ca prostie, trebuia sa am grija.
L-am dus in camera lui, era aranjata aidoma cu a mea, doar culorile erau altele, mai calde, si pe pereti atarnau alte picturi. Nu ma pricep sa spun cui apartineau, daca erau autentice sau nu, dar banuiesc ca Nababul nu-si atarna mizerii pe pereti. Eloisa cred ca i-ar fi dibuit pe autori, am invidiat-o mereu pentru cata pictura vazuse la viata ei.
Gandul asta mi-a starnit furia. Vazuse pictura la greu, pentru ca umblase ca bezmetica prin toate muzeele lumii, si umblase ca bezmetica pentru ca taticutul ii facuse toate chefurile, era destul sa pronunte un nume de oras si aparea pe masa ei biletul de avion. Banii de buzunar nu fusesera vreodata o problema, nu muncise vreodata pentru ei. Noroc cu carul. Frumoasa, fara griji, plina de bani, nu chiar proasta definitiv, mai daduse si peste amaratul asta de George care-o adora. Nu stiu cum de au unele atata noroc. Chiar ma apucase furia. O tin langa mine si nu ma aleg cu nimic, nimic, nimic!"
Fragment din romanul "Crima la Torino" de Stelian Turlea:
“Strada era goala, cum fusese si cu o zi in urma, de parca n-ar fi fost locuita. Stiam ca este, mai ales dupa privirea plina de respect a soferului de taxi, cand i-am spus unde sa ne duca. Pe o scara de la unu la zece, crescusem in ochii lui pana aproape de maximum. Mai mult ca sigur ca nu aducea prea des musterii in cartierul asta, aveau soferii lor. Se astepta si la un bacsis consistent. Sigur l-am dezamagit, dar nu era sa-i spun povestea si de unde veneam.
George isi revenise cumva, dar continua sa fie palid si ingaima cu greu vorbele. Trebuia sa-l sprijin. Probabil era ametit.
Una dintre voi doua m-a otravit, l-am auzit spunand cand inaintam pe alee Sigur n-a fost Elodia. Ai fost tu? a intrebat.
Nu prea stiam cum sa reactionez.
E atat de stupid, am replicat, ca nu meriti nici sa-ti raspund. Nu stiam daca glumeste, cum are obiceiul, sau chiar ii intrase prostia asta in cap. Ca gluma, era sinistra rau. Ca prostie, trebuia sa am grija.
L-am dus in camera lui, era aranjata aidoma cu a mea, doar culorile erau altele, mai calde, si pe pereti atarnau alte picturi. Nu ma pricep sa spun cui apartineau, daca erau autentice sau nu, dar banuiesc ca Nababul nu-si atarna mizerii pe pereti. Eloisa cred ca i-ar fi dibuit pe autori, am invidiat-o mereu pentru cata pictura vazuse la viata ei.
Gandul asta mi-a starnit furia. Vazuse pictura la greu, pentru ca umblase ca bezmetica prin toate muzeele lumii, si umblase ca bezmetica pentru ca taticutul ii facuse toate chefurile, era destul sa pronunte un nume de oras si aparea pe masa ei biletul de avion. Banii de buzunar nu fusesera vreodata o problema, nu muncise vreodata pentru ei. Noroc cu carul. Frumoasa, fara griji, plina de bani, nu chiar proasta definitiv, mai daduse si peste amaratul asta de George care-o adora. Nu stiu cum de au unele atata noroc. Chiar ma apucase furia. O tin langa mine si nu ma aleg cu nimic, nimic, nimic!"
Detaliile produsului
