M-am trezit de abia la final, cand am receptat aplauze puternice si repetate striga-te: "Bravo, bravo...!". Fac insemnarea asta la miezul noptii. Ca sunt frant de oboseala!? E un moft! Cred ca niciun muschi, niciun organ din corpul meu nu mai functioneaza ca lumea. Nu mai pun la socoteala continua alergarea din scena, cand sunt urmarit de nevasta (Anca) si de iubitul ei (Victor Yila) care vrea sa ma violeze. Stau intins pe canapeaua din sufragerie si nu pot sa ma mai misc. Parca-s paralizat! Sara umbla, se roteste in jurul meu si nu stie ce sa-mi mai faca. Nu pot adormi. Am luat, adica mi s-a dat tot felul de pastile, am baut tot felul de ceaiuri, dar n-am putut inchide ochii deloc... Credeam ca am sa mor... pentru ca, constatasem pe pielea mea, si fericirea poate sa ucida. Si eu eram un om fericit! Da, scriu in deplina cunostinta, indiferent daca mai tarziu am sa ma consider ridicol, acum sunt un om fericit sau, parafrazandu-l pe Bacovia, cu idea-lurile indeplinite. in starea de epuizare in care ma aflam, am rugat-o pe Sara sa-mi puna pe piept caietul, jurnalul, ca sa scriu, ca sa loca-lizez in scris starea in care ma gaseam si daca cumva, doamne fereste, as pleca dintre cei vii, sa-l consemnez. - Ai sa scrii maine! - Acum vreau sa scriu, acum vreau sa imortalizez in scris clipa asta... Da-mi jurnalul! El este iubita mea, da-mi-l! - Ha, ha, ha! Si eu ce sunt? - Tu esti ingerul meu pazitor, sufletul meu, sufletul meu! i-am spus i am inceput sa plang. Sir de lacrimi de fericire au curs din ochii mei.