Tot mai aproape de adevarul scrisului, dupa cateva carti in care a avut prilejul sa-si etaleze o veritabila profesiune de credinta, Carmen Tania Grigore si-a insusit de mult strategia evitarii artificiilor retorice, versurile sale dobandind, treptat, calitati curative si marturisind, firesc, un hegemonism al extrovertirii. Asta si fiindca poemul ei este marcat de un flash decisiv de intamplari si situatii, de senzitivitate si spectacular al incandescentelor, de meditatie inepuizabil dezgolita, mimand cu deosebire o alchimie a sensurilor. Eul liric se incarneaza in textualism utopic iar epinikia, din Pindar izvorata, smaltuieste in straie hermeneutice doar citatul existential. In aceasta noua carte, apelul frecvent la parabola, edificand o prosodie strasnic personalizata si de aceea seducatoare, evoca un devotament fanatic pentru profundul inefabilului dintr-o incomparabila choreografie a Poeziei, a Textului-Lume. - Ionel Bota