Demonii. Roman in trei parti
Publicat pentru prima oara in 1872, Demonii poate fi considerat singurul roman politic scris de Dostoievski. Este o alegorie a consecintelor distrugatoare ale nihilismului politic si moral care lua avant in Rusia anilor 1860, dar, facand portretul vremurilor sale, Dostoievski atinge de fapt conditia umana in general, problema existentei lui Dumnezeu, a diferentei dintre bine si rau, a dorintei de putere.
Personajele romanului sunt orbite de convingeri politice si de constructii teoretice ale moralitatii, dezlantuindu-si propriii demoni interiori. Nikolai Stavroghin, misteriosul aristocrat nihilist, se foloseste de sentimentele celorlalti, domina mintile orasenilor naivi de provincie, seduce si manipuleaza fara scrupule, iar Piotr Verhovenski, maestru al conspiratiei, orchestreaza o incercare de revolutie care va aduce micul oras patriarhal in pragul dezastrului.
Pentru cititorul de azi, Demonii, asemenea tuturor romanelor dostoievskiene, este in primul rand o invitatie la reflectie si la descoperire interioara.
Romanele lui Dostoievski sunt vartejuri clocotitoare, furtuni de nisip involburate, suvoaie de apa care suiera, fierb si ne sorb in ele. Sunt compuse in intregime din materia sufletului. Impotriva vointelor noastre, suntem aspirati, rasuciti, orbiti, sufocati si, simultan, umpluti de un extaz ametitor. -
Virginia Woolf
Traducere din limba rusa de Nicolae Gane.
Fragment din cartea "Demonii" de F. M. Dostoievski:
"- Vrei sau nu vrei sa ai buletin de identitate sigur si bani destui ca sa pleci unde ti s-a poruncit? Da sau nu?
- Sa vezi, Piotr Stepanovici, chiar de la inceput m-ai dus de nas, fapt pentru care esti fata de mine un adevarat ticalos, un paduche scarnav, iata cine-mi esti. Mi-ai fagaduit pentru sange nevinovat bani multi si mi-ai jurat ca pentru domnul Stavroghin, si de fapt nu este din partea dumitale decat o ne- simtire. Eu n-am luat parte nici cat negru sub unghie, necum, sa zicem, de o mie cinci sute, iar domnul Stavroghin ti-a tras la palme deunazi, ceea ce stim si noi. Acum vad ca ma ame- ninti iarasi si-mi fagaduiesti bani, pentru ce anume - taci. Iar eu asa chibzuiesc, cu mintea mea, ca de aceea ma trimiti la Petersburg ca sa ma razbun impotriva domnului Stavroghin, Nikolai Vsevolodovici, punand temei pe buna mea credinta. De aceea te socotesc pe tine cel mai mare ucigas. Stii ce ti s-ar cuveni, fie chiar si prin punctul acela ca din cauza stricaciunii tale ai incetat sa crezi in Dumnezeu insusi, creatorul cel adevarat? Aidoma unui inchinator la idol si pe aceeasi treapta cu tatarul sau cu mordvianul te afli. Aleksei Nilici, ca un filosof ce este, ti-a lamurit adevarul despre Domnul si ziditorul adevarat de nenumarate ori si despre facerea lumii, precum si sartul viitor al schimbarii la fata a oricarei vietati si oricarei lighioane din cartea Apocalipsei. Iar tu, ca un idol natang, in surzenie si mutenie starui si l-ai adus in acelasi hal si pe sublocotenentul Ertelev, ca acel nelegiuit ademenitor, cu numele de ateu...
- Mutra de betivan ce esti! Jefuiesti icoanele si ai inca obraz sa-mi tii predici despre Dumnezeu!
- Sa-ti spun o vorba, Piotr Stepanovici, asa este, am jefuit; dar nu luam decat margaritarele, si n-ai de unde sa stii, poate ca si lacrima mea in fata focului Celui de Sus in clipa aceea a fost primita de bunul Dumnezeu pentru o anumita nedreptate care mi s-a facut, pentru ca, asa cum ma vezi, sunt lepadat de izbeliste, neavand nici macar un adapost unde sa ma aciuez.
Stii tu ce scrie in carti ca odinioara, in timpuri stravechi, un negustor oarecare, la fel, cu astfel de lacrimi, suspine si rugaciuni a furat de pe icoana sfintei nascatoare o perla care-i impodobea cununa luminoasa si pe urma in fata intregii obsti, cazand in genunchi, a adus toti banii luati pentru aceasta perla si i-a pus in fata icoanei; si Maica Domnului ocrotitoare in fata lumii intregi l-a binecuvantat acoperindu-l cu un val minunat, incat despre asta chiar si pe vremea aceea se spunea prin cartile stapanirii ca s-a facut o minune. Iar tu ai strecurat in icoana sfanta un soarece, inseamna ca ti-ai batut joc de insusi degetul lui Dumnezeu. Si de n-ai fi tu stapanul meu lasat de fire, pe care eu copil fiind inca l-am purtat in brate, sa stii ca acum te-as fi rapus pe loc fara sa ma misc chiar de pe aceasta lavita.
Piotr Stepanovici se infurie teribil.
- Spune, l-ai mai vazut pe Stavroghin?
- Nicicand sa nu indraznesti sa ma iei la intrebari. Domnul Stavroghin sta in fata ta plin de mirare si nici cu vrerea lui nu e amestecat, necum sa fi dat vreun ordin ori bani. Tu m-ai indemnat."