Despre ignoranta este o opera de referinta a culturii medievale si umaniste latine. Scris in 1367, tratatul Despre ignoranta este raspunsul pe care Petrarca il da celor patru invatati aristotelicieni care il socoteau un om bun, dar necultivat. Textul este o pledoarie densa, construita in jurul a trei idei fundamentale: acceptarea propriei ignorante, manifestarea unei culturi superioare celei a detractorilor sai si definirea incapacitatii general umane de a atinge cunoasterea. Cunostintelor enciclopedice, vazute mai cu seama ca manifestare orgolioasa a unei curiozitati excesive si vane, Petrarca le opune privirea intoarsa spre sinele uman. Umanismul sau este, astfel, un crestinism de certa inspiratie augustiniana, dublat de o entuziasta admiratie fata de Cicero.

Fragment din cartea "Despre ignoranta: a sa si a multora" de Petrarca:

 

“98. Cel care voieste sa laude totul cu prudenta se cuvine sa priveasca intregul, sa cerceteze intregul, sa cantareasca intregul. Se poate intampla ca, pe langa ceea ce incanta, sa se ascunda altceva, care sa displaca in aceeasi masura ori chiar cu mult mai mult. Iata ca acelasi lucru Cicero, tot acolo unde discuta cu seriozitate multe chestiuni, ce seamana foarte bine cu credinta noastra, apoi se intoarce la zeii sai, de parca ar fi regurgitat, si le insira, fiecaruia in parte, numele si trasaturile: asculta, rogu-te, ce formuleaza cand urmeaza sa vorbeasca nu despre providenta unui singur zeu, ci despre a zeilor: „Pe zeii acestia trebuie deopotriva", zice, „sa-i veneram si sa-i cinstim. Cinstirea lor este cea mai de seama si, deopotriva, mai casta si plina de credinta, in masura in care ii veneram mereu si cu mintea si cu glasul curate, intregi, neatinse de stricaciune."

99. Hei, dragul meu Cicero, ce spui? Atat de repede uiti de zeul unic si de tine insuti? Unde ai lasat acea natura excelenta si superioara, acea forta divina cu o inteligenta mai presus de toate? Unde ai lasat zeul mai bun decat omul, care le implineste pe cele ce nu sunt nici in puterea ratiunii, nici a fortei omenesti, adica pe cele ceresti si ordinea sempiterna, pe care o vedem?

100. Unde l-ai lasat, in sfarsit, pe cel ce salasluieste in casa cereasca si divina, , pe deasupra, carmuitorul si conducatorul si chiar este ca un arhitect al unei lucrari atat de insemnate? De parca l-ai fi gonit din casa aceea stelara pe care i-o dadusesi, multumindu-i printr-o marturisire, de vreme ce i-ai pus alaturi insotitori atat de ticalosi nedemni, tocmai lui, care ii respinge si striga tare prin glasul profetilor: vedeti ca eu sunt unul si nu este vreun alt zeu in afara de mine?”