La mai bine de 200 de ani de la „inventarea” Basarabiei, prin ocuparea teritoriului dintre Prut si Nistru de catre Imperiul Rusiei (1812), dl. Gheorghe E. Cojocaru vrea sa demonstreze ca regiunea a intrat de fapt in „era glaciara” a existentei ei. Pe drept cuvant, in toata aceasta perioada bicentenara, Basarabia a cunoscut si „inghetul” si „dezghetul”, termeni intrati in discursul public rusesc si sovietic, dar si european si international. Conflictele „inghetate” de azi – si cazul Transnistriei este relevant – mentin inca in sufletele basarabenilor, dar si ale bucovinenilor si locuitorilor Tinutului Herta amenintarea gulagurilor siberiene.

   A vorbi de „dezghet” in perioada cand Nikita Sergheevici Hrusciov   s-a aflat in fruntea Uniunii Sovietice, este un act de curaj. Hrusciov insusi a fost un om al contrastelor – a declansat destalinizarea, dar a intervenit brutal in Ungaria anului 1856, a retras Armata Rosie din Romania, dupa lungi si dificile negocieri, dar a realizat rapid ca a pierdut controlul asupra acestui satelit si tot el a declansat „criza rachetelor” in Cuba, cu toate consecintele posibile la nivel global. Desi autorul vorbeste de un reviriment cultural si national in Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca (RSSM), din perioada lui N. Hrusciov, cartea este de fapt o oglinda a ceea ce a fost „calvarul Basarabiei” si al basarabenilor. Dupa ce locuitorilor acestei regiuni li s-a inventat limba moldoveneasca, scrisa cu alfabet chirilic si li s-a inoculat ca ei sunt popor moldovean si nu altceva, a fost intr-adevar o favoare cand corifeii sovietici de la Moscova si Chisinau au acceptat ideea ca limba si literatura moldoveneasca este apropiata dee cea romana si ca s-ar putea vorbi de o limba si literatura moldo-romana.

   Autorul integreaza foarte clar „problema Basarabiei” in ecuatia sovieto – romana. Atunci cand intre Moscova si Bucuresti este o relatie calda, la Chisinau incepe „dezghetul”. Daca intre fosta URSS si ceea ce a fost Republica Populara Romana (RPR) se producea o racire a relatiei bilaterale, in RSSM „ingheta” totul, la propriu – cultura, arta, schimburile comerciale sau sportive si micul trafic de frontiera atat cat exista, etc. Limitele temporale ale „dezghetului” sunt bine alese de autor si relevante pentru cum se vedea atunci Romania de la Chisinau. Momentul de la 30 decembrie 1947 – abolirea monarhiei sau mai bine zis „debarasarea de regele Mihai”, a insemnat pentru Romania comunizata intrarea cu drepturi depline in „lagarul democratiilor populare”. Numai dupa aceasta data Romania a devenit un partener de incredere al Kremlinului. Odata ce la Bucuresti s-a consolidat ideologia marxist-leninista si s-a trecut la studierea si aplicarea invataturilor „tovarasului Stalin”, la Chisinau se produc primele mutatii in procesul de ideologizare a limbii moldovenesti. S-a revizuit atitudinea fata de limba romana, iar factorul politic „recomanda” folosirea rezonabila a limbii romane pentru necesitatile celei modovenesti. Cand RPR, sub Gheorghe Gheorghiu-Dej, afiseaza un exces de loialism fata de Moscova, in anii 1956-1958, la Chisinau se poate vorbi de necesitatea clasicilor literaturii moldovenesti. Mihai Eminescu devenise atunci „un ilustru poet al poparelor din RPR si RSSM”. Apogeul „dezghetului” l-a constituit inaugurarea in Parcul Central „A.S.Puskin” din Chisinau a „Aleii clasicilor literaturii nationale”, prin amplasarea busturilor a 12 scriitori romani, de la Cantemir la Creanga si Eminescu.

   In acelasi an, 1958, autoritatile de la Kremlin accepta pentru prima data de la razboi incoace, ca o serie de manifestari din cadrul „Lunii prieteniei sovieto-romane” sa se desfasoare in RSSM. Astfel, intre 23 august – 3 septembrie 1958, au fost organizate la Chisinau, Tiraspol, Balti si in alte doua raioane „Zilele Culturii Romane”, cu un impact deosebit in opinia publica locala, romaneasca si nu numai. A fost prima si ultima data cand au avut loc asemenea contacte romano-romane, pana la disparitia URSS, in 1991.

   Vigilenta politica renaste in RSSM dupa ce la Bucuresti a inceput procesul de desatelizare si desprindere a Romaniei de Moscova, care a culminat cu „Declaratia din aprilie 1964”, o veritabila „declaratie de independenta” fata de URSS. Din acest moment „inghetul” se manifesta din nou si pentru lunga durata in toata Basarabia.

   Afirmatiile autorului cum ca in perioada „deghetului” hrusciovian au aparut germenii romanismului la Chisinau sunt cat se poate de reale. Acestea s-au manifestat cu prisosinta in anii 1989-1990 si 1991, cand elita romaneasca basarabeana si-a recastigat singura, fara nici un sprijin din Romania, dreptul la limba romana si la alfabetul latin si a pus umarul, alaturi de baltici, la destramarea URSS.

   Prin aceasta carte, publicul romanesc si istoriografia romana va lua cunostinta cu o ideologie sovietica demolatoare si o serie de personaje indoctrinate care nu mai puteau recepta realitatile nationale din Basarabia.

Bucuresti, 5 august 2013,

Dr. Alexandru Ghisa 

    La o privire de ansamblu asupra perioadei examinate, marele „dezghet” al lui N. Hrusciov, intreaga epoca de destalinizare, apare, in cazul  RSS Moldovenesti, ca o suita de „dezgheturi” si „ingheturi” consecutive, astfel incat orice tentativa, cat de scurta, de umanizare a sistemului a produs consecinte benefice renasterii culturii si spiritului national, iar orice renuntare si reintrare in tiparele ideologice ortodoxe a urmartit sa iradieze efectele in plan local ale „dezmortirilor” hruscioviene.

    In anii „dezghetului”, dupa cum se arata in paginile lucrarii, pe fondul strangerii relatiilor de prietenie sovieto-romana, in sarma ghimpata de la Prut se produce o bresa prin care in partea sa basarabeana patrunde cartea, presa, teatrul, arta, dansul si cantecul romanesc, stiinta si competiile sportive, deopotriva, in timp ce in stanga sa publicul de la Iasi sau Bucuresti, de la Cluj sau Timisoara putea admira vocea neasemuita a Tamarei Ceban, cadenta tumultoasa a corului capelei „Doina” sau dansurile ansamblului „Joc”. De asemenea, in baza unor materiale inedite sunt prezentate evenimentele legate de Decada culturii si literaturii romane din august-septembrie 1958, prima si ultima in toata perioada de existenta a RSSM. In ciuda resentimentelor imprastiate ani de-a randul de propaganda sovietica impotriva blamabilului „nationalism romanesc”, regasirea prin cultura, stiinta, folclor si arta a romanitatii instrainate promitea sa se constituie intr-un prilej de reconsiderare a legaturilor dintre cele doua maluri ale Prutului, cu atat mai mult ca ambele faceau parte din acelasi univers concentrationar socialist. Limitele atractiei irezistibile intre frati au iesit la iveala in anul Centenarului Unirii Principatelor Romane, cand ca si in anii de trista faima de prigoana a culturii nationale romanesti din  Basarabia postbelica, plenara a IX-a a CC al PCM din septembrie 1959 a tintuit la stalpul infamiei o serie de personalitati marcante ale renasterii culturale, lovind cu cruzime in scriitorii Vasile Coroban, George Meniuc, N. Romanenco,  Petru Carare, Vladimir Besleaga s. a. In scurt timp, vechile dogme proletkultiste despre limba, literatura, identitate si cultura, lustruite pe alocuri, au fost multiplicate in presa, strecurate in manualele scolare, au inceput  sa rasune de la catedre si la intrunirile publice. Dar, tot N. Hrusciov va fi cel care a dat semnalul unui nou „dezghet” la Congresul al XXII-lea al PCUS, din octombrie 1961, rostind un nou rechizitoriu impotriva cultului personalitatii lui Stalin. Profitand de  intervalul scurt al acestui din urma „dezgheti” hrusciovian, literatul Iu. Kojevnikov de la Moscova cerea sa se adopte o atitudine grijulie fata de clasicii literaturii nationale, scriitorul Andrei Lupan protesta impotriva practicilor de mutilare a limbii, iar istoricul literar Ion Vasilenco cerea deschis revenirea la alfabetul latin, ca vesmant firesc al limbii romane dintre Prut si Nistru. Cel care a pus punctul pe „i” in aceasta polemica din sfera culturii si stiintei a fost nimeni altul decat liderul PCM, I. I. Bodiul, reafirmand in iulie 1963 cursul „just” al plenarei a IX-a a CC, din 1959, si condamnand sever devierile  „nationaliste” ale unora ca Vasilenco. De aceasta data, un nou si indelungat „inghet” se instala peste cultura romaneasca din RSSM.                 

Chisinau, 5 august 2013,

Dr. Gheorghe E. Cojocaru