Cartea este o foarte necesara apologie pentru reabilitarea statutului practic, terapeutic si empiric al teologiei ortodoxe, dupa formula marelui teolog grec. Ea este scrisa ca o consecinta relatiei personale pe care Mitopolitul Ierotheos a avut-o cu Parintele Romanidis mai ales in ultimii ani de viata ai acestuia, cand aproape retras din lumea dezbaterilor academice, a devenit ca pensionar, preot slujitor al Mitropoliei de Nafpaktos. Pe de alta parte, autorul volumului a avut la dispozitie o cantitate impresionanta de inregistrari audio ale unor convorbiri teologice cu grupuri de ucenici apropiati ai Parintelui Romanidis, dar si inregistrari inedite ale unor prelegeri academice ale acestuia, care nu erau cu nimic superioare celor dintai. Cartea aceasta este bazata mai ales pe amplele extrase din aceste dialoguri teologice vii, care isi pastreaza limpezimea chiar scoase din contextul in care ele fusesera rostite. Un principiu de la care pr. Romanidis nu s-a abatut niciodata, era acela ca ceea ce preda ucenicilor apropiati in contactul de zi cu zi, vestea si de la catedra, atunci cand umplea pana la refuz amfiteatrele universitare. A trait toata viata dupa principiile teologice pe care le marturisea, viata sa fiind intru totul conforma cu invatatura sa.