Domnul Ibrahim si florile din Coran a fost adaptat pentru marele ecran in 2003, filmul avandu-i in distributie pe Omar Sharif si Isabelle Adjani. Nominalizata la Golden Globe, pelicula a fost distinsa cu Premiul Cesar si Premiul Publicului la Festivalul de film de la Venetia.

 

Parisul anilor '60. Cartierul evreiesc. Moise, un pusti singuratic, parasit de mama, locuieste cu un tata neurastenic si observa lumea cea mare si ciudata de la inaltimea celor unsprezece ani ai sai. Domnul Ibrahim, bacanul musulman care pare sa cunoasca secretul fericirii, sade de dimineata pana seara pe taburetul din pravalie si contempla aceeasi lume cu detasarea senectutii. Dar intr-o buna zi privirile celor doi se intalnesc si, din vorba in vorba, din poveste in poveste, Moise ajunge invatacelul bacanului arab care-i desluseste tainele iubirii de oameni. Dupa ce tatal baiatului dispare fara urma, batranul il adopta pe micul orfan si impreuna traverseaza Europa spre Cornul de Aur, taramul vegheat de legile sfinte ale Coranului. Calatoria spre lumea nebanuita si stranie din inima Orientului cu moschei si dervisi rotitori e o parabola a vietii si a mortii, care surprinde si indeamna la meditatie.

O poveste despre amaraciune, pierdere, moarte, iubire si toleranta in aceste vremuri nelinistite. O lectie de bunatate. O carte infinit de sensibila, frumoasa si consolatoare. - Lesen!

O viziune nobila si concilianta asupra umanitatii. - Le Point

Traducere din limba franceza de Simona Brinzaru.

- Oricum citesc pe furis plus ca nici nu inteleg mare lucru.
- Cand vrei sa inveti ceva, nu citesti o carte. Vorbesti cu cineva. Eu nu cred in carti.
- Si totusi, domnu' Ibrahim, chiar tu mi-ai spus ca ceea stii este...
- Da, ca stiu ce-i scris in Coran... Momo, am chef sa vad marea. Ce-ai zice daca am merge in Normandia. Vii cu mine?
- Pe bune?
- Daca tatal tau o sa fie de acord, fireste.
- Va fi de acord.
- Esti sigur?
- Daca spun ca va fi de acord!
Cand am ajuns in holul Grand Hotel din Cabourg, nu am mai rezistat: am inceput sa plang. Am plans doua ore, trei ore, nu puteam sa ma linistesc. Domnul Ibrahim se uita la mine cum plangeam. Astepta cu rabdare sa spun ceva.
- E prea frumos aici, domnu' Ibrahim, e mult prea frumos. Nu este de nasul meu. Nu merit asa ceva, am rostit in cele din urma."