„Drepturile dragostei mele sunt mai vechi decat formula rostita la altar!”, exclama Don Carlos. „Dati libertate gandirii!” cere Marchizul de Posa. Doua fraze din Don Carlos de Friedrich Schiller. Doua fraze­cheie, am indrazni sa afirmam, reprezentative pentru cele doua planuri in care se deruleaza actiunea acestei piese, caracterizata de unii exegeti drept „tragedie/drama de familie”, de altii drept „drama de idei”, „istorica” sau „politica”. Don Carlos nu este un text „istoric”, chiar daca personajele si conflictul (in parte) sunt imprumutate din realitatea secolului al XVI­lea. Filip al II­lea s­a urcat pe tronul Spaniei in 1556, cand inca nu implinise 30 de ani, iar de domnia lui, ce a durat peste patru decenii, nu sunt legate neaparat cele mai luminoase momente din istoria regatului iberic.

Cel care a creat o vasta si extrem de valoroasa opera dramatica este prezent si astazi, prin piesele sale, in repertoriul a numeroase teatre si in constiinta spectatorilor din intreaga lume. Dar creatia care ni­l aduce in preajma permanent este o poezie, mai precis un imn, scris in 1785, Catre bucurie (An die Freude), preluat de Beethoven ca text pentru corul din finalul Simfoniei a IX­a, cor adoptat in zilele noastre ca imn al Uniunii Europene - Alexandra Barna