Casatoria este o ceremonie bisericeasca si nu o afacere privata. Este un eveniment social, si nu o chestiune individualista. Acesta e motivul pentru care atat la inceputul Logodnei, cat al Cununiei diaconul se roaga „pentru mantuirea tuturor”, „pentru pacea a toata lumea” si „pentru tot clerul si poporul”.

Este limpede faptul ca slujba a fost initial incorporata in dumnezeiasca Liturghie . De fapt, adevaratul inteles al Casatoriei, insasi sfintenia ei, nu poate fi apreciata pe deplin in afara contextului ei euharistic. Scopul fundamental al savarsirii Tainei Casatoriei in cadrul dumnezeiestii Liturghii a fost recunoasterea faptului ca Euharistia era revelatia reala, palpabila a Imparatiei. Lumanarile tinute adesea de cuplu simbolizeaza aceasta Imparatie, asa cum s-a aratat ea in chipul limbilor de foc (Fapte 2, 2) la Cincizecime, desi poate ca ele sunt mai degraba un chip al luminii lui Hristos, centrala in randuielile de initiere pascale din Biserica primara. Dar cuplul ca atare reprezinta organe vii oferite lui Dumnezeu, precum painea si vinul pentru Euharistie, in asteptarea slavitei si luminatei sale prefaceri. Minunea Casatoriei face posibila „o noua creatie”, desi nu o creatiei ex nihilo, ci una care rezulta din conditiile oferite de cuplu. Unul ofera lui Dumnezeu ceea ce are si ceea ce este, in vreme ce Dumnezeu preface apa in vin (cf. Ioan 2, 1-11). Urmarea acestei „fapturi noi” este calea catre vesnicie, simbolizata de „dantuirea lui Isaia”, in chip circular. Dantuirea semnifica Biserica, condusa de Hristos, simbolizat la randu-i de Evanghelia tinuta de preot. Hristos conduce cuplul in noua lui viata ca pe un microcosmos al Bisericii si al creatiei.