Lucrarea Drept civil. Teoria generala a obligatiilor contractuale abordeaza obligatiile contractuale din perspectiva dispozitiilor noului Cod civil roman, avand ca pilon central, in mod cat se poate de firesc, contractul, ca principal izvor de obligatii ce deriva din acte juridice. Aspectele inedite surprinse in noua reglementare, unele dintre acestea de absoluta noutate, sunt reliefate intr-un mod original de catre autor, in mod sistematic si usor accesibil, pe parcursul intregii lucrari.

Sunt avute in vedere, in principal, solutiile oferite de literatura juridica si jurisprudenta provinciei canadiene Quebec, o astfel de strategie de abordare fiind eficienta si oportuna, in viziunea autorului, in conditiile in care textele de lege din cele doua coduri (Codul civil roman si Codul civil Quebec) sunt similare si, in anumite situatii, chiar identice; or, cei 17 ani de existenta ai legii canadiene sunt in masura sa lamureasca anumite aspecte controversate. De asemenea, sunt subliniate aspectele de esenta din regulile de codificare a dreptului privat european, in principal cele cuprinse in PECL si DCFR si, nu in ultimul rand, din izvoarele secundare ale Codului nostru civil, respectiv Codul civil italian si Codul civil francez. Din acest punct de vedere, cursul Teoria generala a obligatiilor contractuale reprezinta si o importanta lucrare de drept comparat.

Abordarea puncteaza, de asemenea, o privire comparativa a textului actualului Cod civil, evidentiindu-se, in mod consecvent, asemanarile, dar, mai cu seama, deosebirile fata de Codul civil anterior.

Lucrarea Drept civil. Teoria generala a obligatiilor contractuale se adreseaza, in principal, studentilor si masteranzilor facultatilor de drept, dar, in aceeasi masura, este utila si practicienilor, propunand solutii la probleme juridice care nu se bucura inca de o orientare invariabila in dreptul privat intern.
Fragment din cartea "Drept civil. Teoria generala a obligatiilor contractuale" de Gabriel Tita-Nicolescu

"CAPITOLUL VIII
EFECTELE CONTRACTULUI
Sectiunea I
Consideratii generale
128. Notiuni introductive prin efectele contractului. Dupa cum stim, contractul valabil incheiat produce anumite efecte juridice, mai exact, da nastere la anumite drepturi si stabileste anumite obligatii in sarcina unor persoane, acesta fiind motivul pentru care este considerat izvor tipic si primordial de obligatii, in enumerarea retinuta de art. 1.165 din noul Cod civil. Efectele se produc, in mod firesc, fata de parti, adica fata de persoanele care au semnat contractul respectiv. Dar efectele unui contract se pot produce, in mod exceptional, si fata de terte persoane, adica fata de persoane care nu au luat in niciun fel parte la incheierea contractului.
Producand in mod natural efecte intre parti, putem spune ca fata de parti contractul este obligatoriu, sau, altfel spus, partile semnatare trebuie sa respecte prevederile contractului. In schimb, fata de terti, fiind doar o exceptie, putem spune ca producerea efectelor fata de acestia este relativa. Dar orice persoana trebuie sa respecte raporturile obligationale create si drepturile dobandite de catre celelalte persoane prin contractele incheiate, sau, altfel spus, nicio persoana nu poate ignora drepturile dobandite de catre o alta persoana printr-un contract, intrucat acest contract este opozabil tertilor. Retinem, prin urmare, inainte de orice alta discutie pe problema efectelor contractului, ca avem trei principii de baza care trebuie retinute in aceasta materie, si anume:
- principiul obligativitatii efectelor contractului (sau principiul obligativitatii contractului);
- principiul relativitatii efectelor contractului (sau principiul relativitatii contractului);
principiul opozabilitatii efectelor contractului (principiul opozabilitatii contractului).
Nu in ultimul rand, trebuie retinut, inca de la inceput, un alt principiu de drept (si de drept contractual), un principiu important care, chiar daca nu este strans legat de efectele contractului (asa cum este principiul obligativitatii si relativitatii), trebuie vazut ca o regula de baza, fara de care nu putem vorbi nici macar despre formarea valabila a contractului, cu atat mai putin despre eventuale efecte valide ale unui contract. Este vorba despre principiul bunei-credinte, buna-credinta ce trebuie manifestata de parti la negocierea, la incheierea si la executarea contractului; vom numi acest principiu ca fiind principiul bunei-credinte in materie contractuala, pentru a-l deosebi si de alte situatii in care vorbim in dreptul civil de notiunea de „buna-credinta". "