„Dulce ca pelinul e tocmai lumea (…) satului risipit in tarana timpului, un sat in care «bucuriile se amanau continuu». Romanul acesta, cu «gust mai degraba de cucuta», dezgroapa vieti fabuloase, mitice, de parca scriitorul s ar fi nascut nu langa Alexandria, ci prin America de Sud (...) Stefan Mitroi se dumica in personajele sale, ca si cand nu si ar ajunge lui insusi si, napadit de aleanuri naprasnice, zamisleste un roman de referinta al literaturii noastre. Cartea e un bocet prelung si infundat, la capatul caruia simti in nari amareala desertaciunii. Stefan Mitroi e propriul lui fantanar si din fantanai launtrica aduce la noi o cronica de familie demna de marea literatura romanesca a tinutului morometian.“ (Marian Nazat)

     Fragment din volumul "Dulce ca pelinul" de Stefan Mitroi:

    “Baiatul ala cu cap mare si par de culoarea paiului de grau, care sezuse ghemuit la subtioara lui in sanie, in noaptea aceea de Craciun cand Dudica, fratele lor mai mare, si Marin, fratele lor si mai mare, il purtasera impreuna cu prietenul acestuia, Pietrocila, spre Razmiresti, infruntand viscolul, el, mutalaul ce tremurase de frica lupilor tot drumul, se transformase intr-un galigan care abia isi mai incapea in piele acum. Pe de-o parte, din pricina osanzei care ii latise soldurile si-i labartase obrajii, pe de alta, din cauza functiei.
    Chiar in saptamana in care urma sa se numeasca un nou vanzator la chioscul de legume, Ivan deveni vicepresedinte al colectivului. Isi pastra si postul de brigadier, dar cuvantul lui avea acum alta greutate. Il mintise in dimineata aceea pe Mancioaca: doar Dubaceala si Mitica Jumatate fusesera impotriva lui Vasile, Tudor Stanescu si Bijbea, nu. Daca el zicea da, inclina balanta in favoarea lui frate-sau, dar Ivan se situase de partea lui Ionel Turlea. Ba mai si spusese ca Vasile nu e potrivit la aprozar pe motiv ca i se pune repede tafna si-o sa se ia in colti cu toata lumea.
    Daca nu se brodea militia chiar atunci sa puna sigiliu pe depozitul de carburanti si sa ia la puricat borderourile privitoare la consumuri, nu mai pupa Vasile postul de vanzator la chioscul de legume.
    Totul pornise de la nesabuinta lui Ion Ciripescu, sofer pe unul din cele patru camioane „Carpati". Acesta fusese prins pe o strada din Turnu Magurele, in timp ce-i vindea unui localnic benzina din rezervorul masinii.
    Cand i-a vazut pe aia, Ciripescu a intepenit cu furtunul in gura, iar benzina, in loc sa mai curga in canistra, se ducea, baldbac, in burta lui. Pe urma, ca sa-i mai treaca sperietura, a dat sa-si aprinda tigara.
    - Ba, vrei sa se aleaga praful de tine, arunca chibritul! i-a strigat unul dintre cei de acolo, oprindu-l la timp. Ciripescu bagase atata benzina in el incat putea sa sara in aer imediat ce-si apropia tigara de buze sau, la fel de bine, sa ia foc pe dinauntru si sa arda mocnit precum vreascurile ude."