Unul dintre scopurile principale ale acestei carti este de a arata ca nici teologia, nici antropologia, nici spiritualitatea crestina nu conduc in chip necesar la indreptatirea si pretuirea suferintei, ci, dimpotriva, ofera multe motive ca ea sa fie de la bun inceput socotita drept rea. Se va vedea ca, potrivit unui cuvant raspicat al Sfantului Isaac Sirul, „Dumnezeu nu voieste suferinta noastra” si n-a voit-o nicicand; ca Hristos n-a venit printre noi ca sa ne aduca suferinta, ci ca sa ne izbaveasca de ea; ca suferinta, cu neputinta de rapus in chip firesc in aceasta lume, poate fi biruita in chip duhovnicesc, prin vietuire crestina, cu harul lui Hristos. Cuvintele prin care Apostolul Pavel rusina moartea pot fi de acum intoarse catre suferinta, asa graind si strigand: „Suferinta, unde-ti este boldul tau? Suferinta, unde ti-e biruinta?”
Crestinismul in mod fundamental nu este religia suferintei, ci a fericirii. Caci fericire i-a daruit Dumnezeu omului la facere si fericire i-a ha¬razit pentru vecie.