Catalina Stancu are constiinta ca lumea se supune legilor, dupa cum matematica se supune filozofiei, dupa cum cuvintele se supun cifrelor, caci toate fac parte din alcatuirea univesului pe care il ia in stapanire cu puterea mintii si a iubirii. Volumul Amurgul dunelor este greu de sensuri, de esente tari, de ''intelesuri si mai mari'', cum ar fi spus Blaga. Fiind o voce poetica autentica, Denisa Catalina Stancu isi va gasi, cu siguranta, drumul in poezie cu o mare putere de reverberatie in inima cititorilor. - Elena Netcu Volumul de poezie prezent are ca subiect central (ciclul) dunelor. Dar ce sunt de fapt aceste dune? Dincolo de orice, dunele reprezinta lupta iluzorie a individului dar si a omenirii in genere, cu anumite probleme existentiale, psihologice, filosofice, identitare chiar. Absurdul, paradoxul, marea drama a societatii contemporane: autorul ne trimite pe rand cu gandul la universul lui Franz Kafka si situatia recurenta a personajelor sale, la universul Dostoievskian prin abordarea de probleme patologice. Dunele, in esenta lor, reprezinta obsesia, lupta societatii contemporane cu patologicul, dar si un univers tentacular, sufocant, o lupta sisifica, sau don-quijotiana. Se abordeaza teme mitologice, insa pe parcursul paginilor lipseste cu desavarsire un personaj care poate fi probabil cel mai reprezentativ, cel mai important, sugestiv, cel la care ne gandim imediat cum citim primele pagini ale volumului. Este vorba despre Sisif. Nicio trimitere la acest personaj, ne poate lasa ca credem, sa decidem ca poate autorul isi doreste sa se transpuna intr-un Sisif in ceea ce priveste tema iubirii, iar mai apoi ne conduce catre celelalte prelungiri ale personalitatii sale, prin referinte istorice, filosofice, mitologice. Dunele sunt orizontul permanent de probleme, chitul din care Iona nu are scapare, a fi sau a nu fi Hamletian-shakespearian, un existentialism sufocant dostoievskian, sacrul si profanul, cunoasterea luciferica si dionisiaca, ocultul, amintind deductiv de Bulgakov, teme/probleme pe care autorul le depaseste intelegand ca raportarea si rezolvarea acestora trebuie tratata ca un cerc in care nu exista inceput sau sfarsit, si constientizand acest lucru, rezolva dilema chitului, a fi sau a nu fi-ului prin iesire din timp exact ca in cazul personajului Hans Castorp din Muntelui vrajit.