Cand am anuntat ca intru in fotbal, am spus asa: femeia perfecta in viata si mai ales in fotbal este aceea care are ochii mai deschisi decat are picioarele si mintea mai mare decat sanii. Sunt atat de setata pe ce am de facut, atata incredere in fortele proprii ma defineste, sunt atat de temerara, incat orice imi pun in minte stiu ca voi realiza! Poate ca de multe ori nu am pus, vorba aceea, punct cand trebuia si am folosit virgula, dar mereu am revenit si am inchis perfect ''operatia''. Exact ca un chirurg care, atunci cand a deschis operatia inca o data, a inchis-o perfect a doua oara si aproape nu se mai vede taietura. Am fost acea Anamaria Prodan care a stat dreapta in fata tuturor, am vorbit nestingherita si nu mi-a fost teama de nimeni si de nimic. Era clar ca si barbatul meu trebuia sa fie la fel ca mine si amandoi ne-am completat perfect unul pe celalalt. Eu, un vulcan care erupea din ora in ora, destul de periculos, pentru ca niciodata nu stiai pana unde coboara lava si ce poate afecta in momentele acelea de valtoare. El, un tip de un bun-simt incredibil, care vorbea numai cand trebuia, un neamt veritabil, conform radacinii numelui pe care il poarta, de o tenacitate si de-o vointa rara, care, atunci cand isi pune ceva in cap, trebuie sa se intample.