In Fetita cu o mie de riduri exista multa Rusie. Intre copertele ei descoperim alaturate povesti despre Holocaust, despre destine frinte, povesti din Bucuresti, multa actualitate, chiar si politica. Dar in spatele tuturor acestor imagini, aparent descriptive, se afla intotdeauna alte motive. Este un roman, dar si un poem. Are actiune, are o desfasurare, dar Nora Iuga nu se limiteaza la poveste. Intotdeauna se trece dincolo de text, dincolo de personaje si vocile lor, dincolo de prezentul lecturii. Nora Iuga e un drog, dar un drog flexibil. Intrarea in textul ei se face incet, dar fara iesire: intri fara a sti in propria minte si tot ceea ce se deschide de fapt te inghite. Pina la obsesia finala, care e totuna cu obsesia initiala. Poti raspunde acum, cind Nora Iuga iti va trece prin singe catre creier, cum fac dragoste oamenii?