Oglinda ca dedublare a eului recenzie de Elena Netcu. Daca poezia este reflectare in oglinda, o alta realitate, ''in adanc de ape'', cum ar spune Eminescu, ''nadir latent'', cum ar spune Ion Barbu, inseamna ca poetul Horatiu Macovei revigoreaza ideea platoniciana potrivit careia ceea ce se vede cu ochiul liber sunt ''umbrele'', realitatea noastra sensibila, limitata in timp si spatiu, in care traim inlantuiti ''ca-ntr-o pestera'', dar exista o alta realitate, reflectata in oglinda, care nu i se releva oricui, intrucat nu ''umbrele'', nu ''intunericul'' ne duc spre cunoasterea luminii, ci libertatea de a ajunge la soare pe un drum initiatic. E ca si cum ai vedea ''ielele'', iar odata ce le vezi nu mai ai astampar. In ce masura poetul Horatiu Macovei reuseste sa faca aceasta demonstratie, dezvaluind ''oglinda sufletului sau'', ramane sa ne convinga, sa ne arate cum ajunge la cunoastere, calauzit de steaua si de soarele lui din care, privindu-le, ''ii curge lacrima pe-o raza''. Demersul liric al poetului Horatiu Macovei din volumul iizeop - cuvinte in oglinda sufletului este insolit pentru cititor care incearca zadarnic sa gaseasca cheia in titlul volumului, fara o decodificare atenta a mesajului incifrat in acest mod de facere a poeziei. () Cu toate acestea, Horatiu Macovei cultiva un lirism cerebral, nu exista regrete, nici disperari, nici renuntari si nici macar sperante. Poetul nu practica experiente senzuale si emotionale, ci, dimpotriva, exista o tenta aforistica, o adresare oarecum sententioasa. (...) Nascut in umbra poeziei eminesciene, discursul liric al lui Horatiu Macovei se ofera cititorului cu aceeasi sinceritate a simtirii, cu un fel de voluptate in a mangaia cu piosenie ''straiul de purpura si aur'' al poeziei marelui Eminescu, nu numai ca un omagiu, dar si o confirmare ca lirica eminesciana s-a cuibarit in modul nostru de simtire eminescian si de a trai ca un poet roman.