Frunzele cadeau alene, rotindu-se elegant si lin, pictand la poala pamantului ozoare colorate. Maro, rosii, galbene, ruginii... Un caleidoscop intreg de arhive ascunse, pe paginile carora era tiparita istoria unui an. Stiau ele oare ca deja au murit? Soarele pal le lumina ultimul drum, dandu-le speranta ca vor reinvia mai apoi, in alt an. Elena se lasa purtata de aceste ganduri putin triste, dar promitatoare, ca totul va reinvia, la timpul lui. Era o zi de duminica, si ea stia cum o va petrece. Se ridica alene din pat si se indrepta spre baie. Trecand pe langa oglinda, se opri. Arunca o privire atenta si laconica spre infatisarea sa. Dar din oglinda o urmarea chipul lui increzut, cu o privire profunda si strapungatoare. Respiratia ei deveni agitata. Strangandu-si pumnii, inspira adanc si ii intoarse spatele. Incercand sa uite chipul de care deveni obsedata, se lasa mangaiata de picaturile calde, ce se prelingeau alene pe pielea ei dezgolita.