Semanand reflectii care macina, interviurile memorabile ale Orianei Fallaci surprind fara ostentatie, cu ironie amuzanta si chiar clarviziune, probleme politice si sociale dramatice: zeificarea conducatorului, politizarea totala a vietii, insusirea societatii de catre Stat, germenele socialismului. ''[...] ochii nu i se vedeau, pentru ca tinea pleoapele pe jumatate inchise, cu privirea ostentativ fixata pe covoras, de parca ar fi vrut sa-mi spuna ca nu merit nicio atentie. Sau de parca a fi atent la mine i-ar fi jignit mandria, demnitatea. Deborda de demnitate, asta e sigur. Nu ti-l puteai imagina in lenjerie intima, atribuindu-i ridicolul care ii caracterizeaza pe dictatori. De fapt, in schimb, surprindeai o tristete misterioasa, o nemultumire misterioasa care il mistuia ca o boala. Si in aceasta descoperire am inregistrat uimita sentimentele pe care le suscita observandu-l: un respect ineluctabil, o tandrete inexplicabila, o atractie scandaloasa de care te simteai in zadar rusinat. O fi scris chiar el Cartea Albastra? A fost chiar el cel care i-a bagat pe toti intr-o situatie catastrofala, depindeau de el atatea infamii, atatea oprobrii?'' [fragment, ''Partea intai. Interviu cu Puterea. Primul capitol'', Ruhollah Khomeini]