Departe de a fi monocroma, univoca, unidimensionala, muzica occidentala si-a propus ca pariu diversitatea in unitate, mizand pe contrastele de caracter, de tempo, de dinamica, de ritm, de inaltime, de intensitate, de profunzime, de pigment sonor si trecand prin toate treptele intermediare ale variantei - variatie, metamorfoza - pana la transformarea radicala prin care, din avatar in avatar, ''acelasi'' devine ''un altul''. Pe aceasta alianta dintre rigoare si fantezie, dintre memorie si ''amnezie'', pe aceasta logica a ''legii si a accidentalului'' s-a inaltat edificiul Muzicii occidentale.