Mi-a placut cartea, cum a fost scrisa, faptul cum a prezentat toate acele orori, nu cred ca foarte departe de adevar. Uneori mai avem nevoie si de astfel de carti, care transpun realitatea, oricat de urata ar fi. Nu-mi place subiectul, nu-mi place ce se intampla in carte, dar daca nu s-ar fi intamplat, nu s-ar mai fi povestit. La fel de trista ca "Disectie" a H.Kang.

O carte infioratoare despre monstrii modernitatii nascuti de politicieni iresponsabili. Este nu neaparat un roman, cat o marturie despre cum arata viata reala in Venezuela dupa nesfarsitele lupte politice pentru controlul rezervelor de petrol. Ni se prezinta umanitatea in tot ce are ea mai abject, in tot ceea ce o face sa nu mai fie umanitate. Intamplarile povestite de autoare, interactiunea cu reprezentantii puterii, haosul urban generat de manifestatii si proteste interminabile, ne sunt cumva familiare din anii 90 dar ne dam seama ca la noi nu s-a ajuns totusi la ororile din Venezuela. Intotdeauna e loc de mai rau. Nu exista speranta pentru cei care raman acolo, spune autoarea. Singura solutie este parasirea tarii, parasirea oamenilor de acolo, a rudelor, a iubitilor, a prietenilor, a propriilor amintiri si vise. Singura solutie este parasirea propriei persoane. Intr-un interviu dat la FILIT, autoarea vorbea despre foame, fuga, teroare care evident s-au transformat in furie. Aceasta furie a fost cea care a determinat-o sa scrie cartea. Furia ca semenii nostri ne-au impins sa ne transformam in ceva ce nu doream sa fim.

Primul meu autor venezuelan și prima mea carte citită cu privire la realitățile din acea țară. Impresia pe care ți-o lasă cele relatate e a unei realități distopice dintr-un stat anarhic, eșuat. Povestea unei femei care își asumă identitatea alteia pentru a scăpa din iadul venezuelan - o poveste destul de puțin credibilă, totuși. În rest, detalii cutremurătoare despre anarhia și sărăcia din Venezuela.