Optsprezece poete, prozatoare si eseiste povestesc despre posibilitatea scrisului dupa aparitia copiilor: firesc, uman, cu autenticitatea si curajul confesiunii. Textele vorbesc despre transformari profunde, care au atins si scrisul, despre relatia cu lumea din jur, despre reusite si obstacole si, nu in ultimul rand, despre forme de dragoste si atasament - fata de copii si fata de propriile carti. O scriitoare care este si mama e inevitabil pusa in fata un sir de decizii sensibile, iar Povesti cu scriitoare si copii aduce la suprafata marturii despre incercarile de fiecare zi, in care scrisul a ramas o prezenta vitala, chiar si atunci cand nu a (mai) fost o prioritate.