Viata si ipostazele iubirii in poezia Virginiei-Gabriela Tanca. - Elena Netcu Volumul de versuri al poetei Virginia-Gabriela Tanca, Rasarit, este o confesiune lirica nelinistitoare, dar mereu ravnita, oricate indoieli, declaratii, certitudini pline de capcane, stapanita de o nevoie imperioasa de implinire. Virginia-Gabriela Tanca construieste o poveste de iubire, dupa ce isi defineste starea ca fiind ''in esantion de vise'', se cauta pe sine, asteptand cu o oarecare dezamagire, drumul insidios al iubirii care pare a fi uneori incercata de ''dureri otravitoare''. Se pare ca eul liric, inainte de a cunoaste iubirea, sfideaza nepasarea, descoperind o ipostaza nesincera a iubitului in ''sarutul perfid'', desi isi simte ''dragostea nebuna'', subliniind ideea ca iubirea este o ingemanare de ''placere si durere''. Poemele de inceput compun profilul nestatornic al iubitului, folosind persoana a II-a, mereu nelinistit si nesigur de trairile sale, numindu-l ''maestru meloman'', ''nabab nebun''... ''Valsand vrajit prin valurile vietii''. Suflet rebel si contradictoriu, indragostitul isi marturiseste iubirea ''ii zambeste'', apoi ''zglobiu pornesti, iubitule, la mine''. Plina de sperante, poeta incearca sa-l imortalizeze: ''De-ar fi sa spuna cerul prin care am eclozat/ ca dragostea curata in noi a existat/ puterea nazuintei s-ar prinde-n poezii/ Si orele curtate cuminti ne-or ocroti''. Exista in acest volum de poezii o nestavilita nevoie de daruire totala, oricate clipe de suspin ar indura: ''Cersesc iubire de la tine/ Cand am atita de-mpartit?/ Nu vreau sa fii doar amagire/ Si tind sa cred ca tu imi esti sortit''. Starea de dor se multiplica obsesiv intr-un poem amplu care de la inceput si pana la sfarsit incepe cu sintagma ''Mi-e dor'', devenita lait-motiv. Nazuinta de a iubi se exprima prin verbul ''m-as face'' in diferite variante semantice: ''M-as face inger pazitor... m-as face foc... m-as face sange rosu aprins/ sa-ti curg prin vene ca valul necuprins''. Astfel, discursul liric devine pe alocuri o incantatie, o declaratie de dragoste ''intr-un zbor fierbinte'' pentru ca impreuna ''pe veci s-atingem, prin timpuri nemurirea''. Exista o acumulare de gesturi tandre, consfintite in anotimpuri, in aromele florilor, sub clar de luna, sub imperiul luminii. Poeta construieste din cuvinte o iubire explicita, senzuala, in daruire totala ''topeste-te cu mine''... fiorul sa-mpartim. Poeta ravneste o continua primenire, trecand prin ploaie, prin speranta, prin vise, furtuna, fum, prin noapte, si mai ales, printr-un lung sir de suisuri si coborasuri ''in ganduri incurcate... ratacite'' in starea de insingurare. ''Ce noapte trista trebuie sa-ndur/ pierduta in universul Tau nebun''. Motivul curgerii ireversibile a timpului apare in multe variante semantice: ''clipa dulce, timp de chin, m-am daruit mai mult de o secunda, clipe ofilite de voluptate'' sunt invocate mereu in acest univers imaginar in care iubirea cunoaste diferite trepte: speranta, indoiala, extaz si diaperare, cum este insasi viata. De altfel, poeta declara in preambulul volumului ca ''traieste pe o scena care este viata''. Cu siguranta, volumul Rasarit isi va gasi cititorii care cred in iubire, valoarea suprema, una dintre puntile catre implinire.