Spovedania Ioanei Bena se petrece intr-o casa cu patru camere. Intri prin artere si iesi prin vene. Jurnal al cautarii, monografie a sufletului, asezata ''in modul cel mai simplu cu putinta'', intru raspunsuri: ''Fericirea ne a devenit irecognoscibila. Si am confundat o, si n am mai stiut s o cautam.'' Noi, izbavitii. ''O gradina cu un cires falnic si tufe de rozmarin, calcata de pasul marunt, dar tenace al ganganiilor. O casa batraneasca. O femeie si un pisic cu nume de trubadur povestesc cate-n luna si in stele. Ea, despre oameni care au plecat, dar care, de fapt, nu au parasit-o niciodata, despre o carte care i s-a lipit nu doar de degete, ci si de suflet, despre o Venetie magica, devorata in doua zile si o noapte, despre un Paris nebanuit de dezamagitor, dar si despre o iubire ca un vis. Motanul asculta, mustaceste, aproba sau, dimpotriva, contesta, pune intrebari, cere lamuriri, iar cand tristetea e prea grea, mai face o ghidusie. Cuvintele se rostogolesc inainte si inapoi domol, masurat, dulce, iar trecutul, oricat de dureros, isi mai imblanzeste imbratisarea. O carte care te tulbura si te alina, te face sa lacrimezi si iti oblojeste sufletul, pentru ca, in final, sa te ajute sa-ti recapeti increderea in bine, frumos si firesc! O poveste de viata la finalul careia ajungi sa tanjesti dupa linistea pe care o simti doar atunci cand iti cunosti inima si ai cazut la pace cu trecutul.'' - Alina Baltac, traducator literar ''Draga Oana, mi-am petrecut cu tine toata duminica, captivata, de la prima pagina, de vraja cartii tale. Am hoinarit prin viata ta, sarind din poveste in poveste, din vis-in-vis in visare, asa cum treci raul, din piatra in piatra. M-ai tinut de mana aratandu-mi unde sa pun pasul, ca sa se lege cum se cuvine cursul calatoriei, cu toate meandrele, cautarile, valtorile, durerile, vindecarile, impacarile si resemnarile lui. Ti-am retrait trairile, amintirile, regretele, mistuirea iubirii celei mari, ranile despartirilor, dorul. M-au recucerit prospetimea scriiturii, aurul din condei si mai presus de toate firescul omniprezentei tale calduri umane. Am simtit la fiecare pas onestitatea, sensibilitatea, curajul de a trai curat si am ajuns la mal mai bogata, mai buna, limpezita de praful zilelor, admirandu-te, iubindu-te...'' - Sarmiza Pencea, cercetator principal Academia Romana