Un roman tulburător care m-a impresionat nu prin stilistică, fir epic sau reconstrucția istorică a trecutului, ci prin natura subiectului abordat. Într-o Japonie de secol XVII în care creștinismul implantat jumătate de veac mai înainte de Francisc Xavier era deja interzis ca urmare a politicii shogunatului Tokugawa, iar adepții religiei creștine torturați sau uciși fără milă, noii misionari iezuiți veniți cu zel și cu o oarecare naivitate de la Roma, pe ascuns și cumva în căutarea martiriului, se lovesc de următoarea dilemă morală: trebuie mărturisit Christos cu orice preț sau totul are o limită, și anume dragostea de aproapele? Este acceptabilă apostazia atunci când de ea depinde viața aproapelui tău sau nu? E mai mare iubirea, chiar dacă ea implică umilința, rușinea și repudierea pe vecie de către confrați și comunitatea creștină, sau mărturisirea fără echivoc a credinței, chiar cu prețul durerii celorlalți? Dar, mai presus de toate, întrebarea: de ce Dumenzeu rămâne tăcut, de ce această tăcere în fața atâtor nedreptăți îndurate de aleșii Lui?