Un judecator a strabatut vreo 300 de km de-a lungul Meridionalilor Romaniei cu rucsac de expeditie in spinare, cu nopti petrecute la cort sau refugii pe creste montane. Apoi a scris despre munte. Despre echilibrul ce poate fi gasit pe acolo. Fiindca ''pe acolo'' se pot ivi momente de ragaz in care s-ar putea prinde ceva raspunsuri la unele intrebari pe care un om, care nu este nici filozof, nici teolog, dar nici om de stiinta, si le pune totusi in viata. Si sa plece cu gandul la spusele lui Platon, ca frumusetea lumii asteia ar fi o reflexie a celei de Dincolo. Cate ceva din frumusetea lumii vazute intr-una din ultimele salbaticii ale Europei, autorul a aratat prin ceea ce astazi numim a fi o pagina de instagram ''unduiripepotecidemunte'', iar reflexia de dincolo de ''pagina'' a incercat s-o strecoare printre randurile acestei carti. Si laolalta, sa repete indemnul Bucurei Dumbrava dat tinerilor ori parintilor pentru copiii lor: sa urce pe munte. Culeg din frumusetea pamantului si la coborare isi descopera asemanarea cu Cerul. Poate nu intamplator, Mircea Eliade a gasit sacralitatea muntelui in credinta dintotdeauna a popoarelor lumii. Pana si ateii au simtit ca pe acolo o fi ceva. Nietzsche spunea ca: ''Ceea ce le lipseste oamenilor in orase sunt zonele de liniste pentru meditatie. Departe de lume unde sa nu patrunda zgomotul vehiculelor si strigatele precupetilor.'' N-a trait el sa vada ce e acum in orasele Europei.