Daca ai putea deschide sufletul unui copil, ai avea posibilitatea sa vezi cate rani sunt acolo. Viata le ingroapa adesea, dar asta nu inseamna ca ele dispar. Din cand in cand, isi fac simtita prezenta sub diferite forme. Agresivitate fara motiv, tristete si depresie fara cauza. Si ranile astea prind radacini ce se intind in viata de adult, facand-o din cand in cand sa se cutremure. Se intampla frecvent ca parintii, desi au suferit ca si copii de pe urma unui anumit tip de comportament parintesc, sa reproduca in mod inconstient acel comportament in relatia cu copilul lor. Cunoasterea naturii umane nu trebuie sa fie doar atributul psihologilor, e datoria ta de parinte sa-ti cunosti copilul. O buna comunicare cu copilul se bazeaza pe cunoasterea, intelegerea si ascultarea lui. O comunicare adevarata nu este ceva formal, primirea unui raspuns la o intrebare pe care o pui. Este rezultatul intelegerii reciproce a ceea ce se petrece in sufletul celuilalt. O comunicare adevarata se vede in lumina din ochii copilului si in tonusul lui. Copilul are nevoie de atentia parintelui sau. Calitatea atentiei tale fata de el este mai importanta decat durata in timp. Simplul fapt de fi observator al lui ii intareste sentimentul ca exista si ca este important pentru tine, lucru care ii va creste stima de sine si ii va intregi fiinta. Odata cu intrarea in adolescenta, influenta ta asupra copilului scade si ceea ce va conta va fi ceea ce ai construit pana atunci, tot ceea ce i-ai daruit pentru a face fata provocarilor vietii. Tot ceea ce ii transmiti copilului tau se va intoarce la tine, in timp. Indiferent de varsta pe care o aveti tu si copilul tau, indiferent de problemele cu care va confruntati, intotdeauna mai poti sa faci ceva pentrua imbunatati relatia cu el.