Autoare a 12 volume de scrieri in versuri si in proza, Viorica Popescu, din perspectiva varstei mature, priveste existenta si creatia cu ochii intelepciunii si ai pretuirii a tot ceea ce inseamna dar divin. Azurul poemelor sale din volumul ultim „Ecou de azur" – cuprinde o scanteie de viata adevarata, asupra careia poeta mediteaza rascolind sensurile cuvintelor ce definesc misterul si adevarul dinspre un„a fi" ca inceput si sfarsit. Intreg volumul de poeme „Ecou de azur" pare a fi un puzzle greu de descifrat, deoarece temele abordate alterneaza neasteptat si surprinzator intr-o ne/ordine cuceritoare, introspectand frumosul, iubirea, bucuria, timpul, existenta umana, in raport cu divinitatea, natura, actul creatiei in sine, ca dar, acceptare si optimism robust in fata implacabilului dat. (Niculina Apostol)
Fragment:
“MODEL DE IUBIRE
Livada/copacii
Sunt modelul fiintei
Total indreptatite
Sa-si implineasca
Multiple cerinte
Cand sunt mici
Te fac sa-i ocrotesti
Sa speri, sa-i iubesti
Apoi intoarna iubirea, visarea
In sarut infiorat de frunze
Si-n vise de mai
Inflorite in noapte
Intind brate-ramuri
Sa invete zborul
Prin doruri
Pacalesc timpu si-i pun
Inel de logodna
Chiar in trupul lor de inele
Si nici chiar dupa moarte
Nu sunt invinsi
Crengile in cruce
Fruntea-n tarana
Sunt tot simboluri -
De intelepciune”