Despre Eminescu am scris la inceput pentru tineri, dintr-un fel de indignare, aceea ca nu ma indrumase nimeni mai devreme spre articolele sale din presa vremii, total necunoscute mie, desi ii citisem opera literara. In timp, mi-am dat seama ca un adolescent sau un student al societatii din urma, lasat ani intregi in voia hazardului si a sistemului actual de invatamant, nu va mai putea avea impulsul de a deschide o carte de sau despre Eminescu si, in general, nu va mai fi receptiv la nimic - priveste si asculta inert, citeste doar cateva pagini. Acesta nu se va mai indrepta spre Eminescu daca nu a existat, in prealabil, in copilarie, o legatura cat de firava cu el. Acum, la cincisprezece ani de la aparitia primei carti, am scris despre Eminescu pentru copiii carora li se citeste de mici, pentru ca, mai apoi, ei insisi sa deschida cartile cu bucurie si sa inceapa sa iubeasca ceea ce descopera, cunosc si inteleg: Dumnezeu, familie, natiune, pamantul tarii, obiceiuri, povesti si poezii, idealuri transmise din generatie in generatie de cativa romani cu adevarat mari - de la domnitorii de seama la marii duhovnici, de la inventatori si pionieri in diferite domenii la scriitori si ganditori. - Miruna Lepus