Arta sonetului este una dificilă. Teodor Sărăcuț-Comanescu îsi asuma cu mult curaj încercarea de a respecta forma prozodică fixă, dar si cerinţele logicii acestei specii uimitor de rezistente în timp, din secolul XIII încoace. Pentru un poet al seco-lului XXI, e normal să isi asume totusi unele libertăţi, destul de rare însă, parasind ritmul iambic în dorinţa de a mai rupe monotonia. Sonetele lui Teodor Sărăcuț-Comanescu nu sunt pure acte de galanterie pe care le ironiza încă si Shakespeare, ci poeme reflexive în linia unor poeti români de mare anvergură care au practicat specia, precum Eminescu, lon Barbu sau Bacovia. Exista și arte poetice relevante în cuprinsul volumului care este unul profund si grav: În arcul timpului, ce mereu se-ncovoaie/ În infinitul spaţiu, unde tot caut loc,/ Va răsuna ecoul vesniciei mele.... Împărtășim cu optimism speranța poetului. - Horia Gârbea