Ne gasim in prezent la rascrucea a doua epistemologii: prima, cu radacini inca in epoca Luminilor, crede ca progresul stiintific este cumulativ si ca omenirea va sfarsi prin a descoperi candva Adevarul; a doua, care nu exista decat de un sfert de secol, considera ca toate viziunile asupra lumii sunt valide, ca toate se afla departe de Adevar si ca intre ele nu exista continuitate. Conform acestei epistemologii, viziunea asupra lumii specifica Renasterii si aceea a stiintei moderne, desi aflate in succesiune cronologica, ar fi pur si simplu incomensurabile. Stiinta renascentista, careia ii sunt examinate aici principiile generale, este un sistem coerent, intemeiat pe dimensiunea spirituala, pneumatica a lucrurilor. Aceasta dimensiune este una reala. Sunt oare atunci de asemenea reale operatiile intersubiective, a caror existenta este afirmata de magie? Intr-un anume sens, se poate spune ca da. Daca insa stiintele renascentiste nu sunt lipsite de o "valoare de intrebuintare", de ce a trebuit sa intervina schimbarea revolutionara care, incepand cu secolul al XVII-lea, le-a tulburat si apoi le-a distrus? Revolutia stiintifica europeana care a condus la anihilarea stiintelor renascentiste se bazeaza pe factori religiosi, lipsiti de orice legatura cu stiintele insesi. Si tot de catre religie sunt antrenate societatile europene intr-o aventura riscanta ale carei consecinte suntem inca departe de a le putea evalua. - Ioan Petru Culianu

Traducerea textelor din limba latina de Ana Cojan si Ion Acsan.

Traducere din limba franceza de Dan Petrescu.