Estetica lui Th. Lipps este nu numai cea mai reprezentativa lucrare a autorului ei, ci si opera-talon a uneia dintre directiile prin-cipale, definitorii si profund originale din estetica de la cumpana veacurilor 19 si 20: teoria Eintahlung-ului sau, in traducerea ce s-a incetatenit la noi, teoria empatiei este-tice. Spre deosebire, deci, de orientarile speculative, estetica experimentala isi propunea sa se bazeze exclusiv pe observatie, pe compararea plina de rabdare a numeroase si variate fapte. Iar daca vechea estetica metafizica isi construia teoria "de sus", dinspre universal spre particular, cea noua, inaugurata prin Introducerea in estetica (1876) a lui Gustav Theodor Fechner, alege calea opusa, construindu-si edificiul teoretic "de jos", pornind de la fapte si ridicindu-se treptat la generalizari. La originea artei nu sta, prin urmare, tendinta de a imita natura, conchide Worringer, ci tocmai tendinta contrara de a evada din natura si din arbitrariul ei intr-un univers de abstractiuni geometrice si de valori absolute.