Viata duhovniceasca este imposibila fara introspectie. Insa este introspectia pe masura puterilor oricui? Cufundarea in propria copilarie, in circumstantele vietii familiei parintesti, reprezinta un test de maturitate personala si implica responsabilitatea personala pentru intreaga viata: pentru trecut, prezent si viitor. Or, responsabilitatea presupune ca nimeni in afara de noi nu poate fi raspunzator pentru trecutul nostru. O persoana matura nu poate zice: "Parintii mei sunt de vina pentru cine am ajuns. Am devenit astfel deoarece am avut o copilarie ingrozitoare". Prin urmare copilaria nu poate fi invinovatita pentru toate. Copilaria constituie perioada din care, oricare ar fi fost ea, omul creste. Daca un adult sustine ca nu poate depasi ceea ce au facut parintii si, dupa incheierea activitatii unui psiholog, anunta ca este dispus sa-i ierte, atunci iese la lumina o faradelege. Copiii nu sunt in masura sa-si judece parintii! Sarcina maturizarii si obiectivul psihoterapiei este de a ajuta persoana sa accepte cu respect si recunostinta ceea ce i-au putut oferi parintii, sa se impace cu ideea ca nu a primit suficient sau ca a fost chiar ranita, devenind obiectul unei nedreptati (este foarte important sa le spunem lucrurilor pe nume). - Autoarea