Ce inseamna «normal» in arta? Fata de «normal», soarele lui Van Gogh este prea mare si prea galben; umbrele lui Caravaggio sint prea brutale; muschii statuilor lui Michelangelo, prea vigurosi; bataliile lui Delacroix, prea somptuoase; Rafael e prea pur; Rubens, prea opulent; Velazquez, prea calm; Goya, prea crud. Si unde merg femeile dansind, ca la Botticelli? Unde sint caii albastri ca la Gauguin? Courbet exclama zeflemitor: «Daca vreti sa va pictez ingeri, aratati-mi-i!». Fraza nu era totusi decit o bravada a maestrului din Ornans. El insusi stia, desigur, ca pictura Renasterii e plina de ingeri pe care nimeni nu i-a vazut si de paradise in care nimeni n-a locuit. Pictorii au inchis uneori ochii pentru a vedea mai bine...” (Octavian Paler)

   Fragment din volum:

 

    “Cine parcurge scrisorile lui Michelangelo si marturiile despre el nu poate evita un moment de perplexitate: imaginea care se incheaga din amanunte e mai degraba a unui invingator invins! Pare mereu indecis, urmarit de un blestem: sa nu poata sfarsi nici unul din marile sale proiecte, in ciuda faptului ca pana la aproape optzeci si noua de ani se istoveste ca un cal de povara, traind numai pentru truda sa. Il persecuta ideea ca Moise e numai un fragment din ceea ce trebuia sa fie monumentul consacrat lui Iuliu al II-lea, ca Ganditorul si cele patru statui ale timpului sunt doar o parte din ceea ce a vrut sa faca in Capela Medici. Si atatea statui neterminate... Printr-un hazard ciudat, singura opera de anvergura dusa la capat de acest mare sculptor este una pe care a dorit-o cel mai putin si in care a trebuit sa fie pictor: frescele din Capela Sixtina. In rest, cunoastem numai franturi din gandul lui. Pare un invingator invins si pentru ca e infricosator de singur. „N-am prieteni de nici un fel si nici nu vreau", exclama el. In schimb, are, ca profetul Ieremia din Capela Sixtina, caruia i-ar fi imprumutat chipul sau, sapte riduri pe frunte. Sapte cercuri ale Infernului. E chinuit de diverse boli, hartuit de dusmani, de rude, de el insusi; mananca in graba si prost, desi dispune de un avut care i-ar ingadui sa-si ofere ospete princiare; in Grecia ar fi fost spartan, nu atenian; nu se pricepe sa se bucure si, defect grav intr-o lume nemultumita doar de altii, e mereu nemultumit de sine; pe deasupra, se irita usor, e patimas, gata oricand sa arunce o vorba artagoasa. Se infrunta cu Bramante. Il defaimeaza pe Leonardo. Papii trebuie sa-i suporte nu numai geniul, dar si toanele. Se descurajeaza, apoi tortureaza din nou marmura si schiteaza monumente grandioase care nu vor fi niciodata realizate. Ii ameninta pe cei care ii zadarnicesc eforturile, se tanguie, sufera, pleaca, revine, se lasa cuprins de furii, de deznadejde, de amaraciune, dupa care se rusineaza si da inapoi; e pe rand timid si impulsiv, orgolios si tandru, nedrept si generos."