Daca cineva, neputincios fiind, si mai vartos fricos si neosardnic, nu voieste spre folos a fi ispitit si, pentru aceasta, cerand de la Dumnezeu, nu va fi auzit de Dansul, cunoaste ca pe cat nu este indestulat spre (a trece cu folos de) ispitele cele mari, dupa atata si catre darurile cele mari este neindestulat; si, pe cat s-a oprit dinspre dansul navalirea ispitelor celor mari, asa se va opri de la dansul si darurile cele mari.

Iar ispitele zic nu pe cele mirenesti, care se fac pentru a se infrana rautatea, nici pe tulburarile trupesti nu le zic, ci pe cele ce se potrivesc calugarilor in linistea lor, intru care se lamureste sufletul nevoitorului si sporeste dupa Dumnezeu; adica pregetarea, greutatea trupului, moliciunea madularelor, trandavia (akedia), tulburarea cugetului, frica de boala a trupului, lipsa nadejdii la un ceas, intunecarea gandurilor, lipsa ajutorului omenesc, neajungerea trebuintei celei trupesti si cele asemenea acestora.