Exceptia. O incercare de antropologie filozofica
Ne-am ivit pe Pamant, pare-se, din intamplare, printr-un concurs cu totul improbabil de imprejurari; suntem o micuta crevasa de antientropie, nascuta abia ieri, fara scop si rost si care urmeaza sa fie deja colmatata maine. Suntem un dezastru ecologic, o mana de scandalagii care-si hartuiesc generosul proprietar - Natura - si murdaresc zilnic imobilul pe care-l ocupa fortat, unde nu sunt decat vremelnici chiriasi si defel proprietari, asa cum ei se imagineaza cu un neingradit orgoliu. Suntem aberatia ucigasa, eroarea impardonabila a unui Demiurg ignorant, sursa iminentei "a sasea extinctii", uraciunea Planetei. Pe de alta parte insa, prin exercitarea puterii noastre de cunoastere - fiind noi "un punct in raport cu infinitul, un tot in raport cu neantul" (Pascal) -, si infinitul, si neantul isi regasesc centrul (Pico della Mirandola), masura universala (Protagoras), deci intruparea regulii lor, oricat de minoritara cantitativ ar fi aceasta. Descarcam in intreg scarna, ce-i drept, dar si slava noastra, fiindca numai prin noi, minuscula lui parte, intregul, capatand constiinta de sine, se imbratiseaza pe sine cunoscandu-se si actionand, descoperindu-si deopotriva si toata scarna, si toata slava. Exceptia care suntem, intr-un sens, tot ea e si regula, intr-alt sens; traim, fara indoiala, ca fapturi "deo zi" si ca "visul unei umbre", cum suna versul lui Pindar, dar, oricat de rar, iata-ne uneori si in rolul tortei care ilumineaza o clipa intregul si-i furnizeaza etalonul maretiei. Infime si sordide slugi "toata saptamana" si, de fapt, aproape tot timpul minuscul ce-l avem la dispozitie, devenim totusi in cate-o minunata si rara "ziua a saptea" boierii mari ai tuturor lumilor. - Andrei Cornea