Mi-am amintit de frica abia dupa ce am inceput sa lucrez si eu in Kremlin. Dintr-odata, mi-am dat seama ca aici este o concentratie maxima de frica, aici se afla imparatia ei, aici este centrul de unde se raspandeste peste tara imensa, tarandu-se spre colturile cele mai indepartate, acoperind oamenii.

Voiam sa povestesc toate astea persoanei stranii ce statea vizavi.

Aici totul este imbibat de frica, am rostit eu. Frica aceea care, in vremurile trecute, fi invaluia pe toti, chiar ,si pe Beria, chiar si pe atotputernicul Tatucal popoarelor. E inca vie, aceasta frica inca mai curge in suflete si inimi. I-am simtit prezenta imediat ce am intratin Kremlin. Se pot distinge nuantele ei: frica de a pierde puterea, frica de conspiratie, frica de a fi impuscat pe la spate, frica de arest, frica de a pierde totul, frica de tortura, frica pentru cei dragi, frica de moarte. Peste care se suprapune frica de a fi tradat, ocolit, indepartat, frica de a fi urmarit, inchis, insirat pe pereti. Iar deasupra lor -  frica primitiva de necunoscut, de viitor, frica de tot si de toate.

 

Pe coridoarele serpuitoare si intunecate ale Kremlinului, trecutul si prezentul se intalnesc, figurile tutelare ale istoriei modeleaza gandurile si trairile contemporane, iar sufletul rus se confrunta cu aceleasi - dintotdeauna - spaime, elanuri, sperante nebunesti si nelinisti abisale. Ca fost locuitor de marca al acestui spatiu emblematic, Igor Haricev izbuteste sa transpuna, intr-o povestire vie, plina de umor si tonus, de autoironie si melancolie, o adanca reflectie asupra societatii ruse de astazi si asupra intrebarilor ei fara raspuns.